Peste 1.300 de persoane asistate medical, 87 de incendii și alte 168 de misiuni pentru protecția comunităților, acesta este bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore.
În minivacanța prilejuită de Ziua copilului și Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, peste 7.357 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari din întreaga țară.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.761 misiuni desfășurate de salvatori, în cursul zilei de ieri, 29 mai a.c
𝗔𝗧𝗘𝗡𝗧̦𝗜𝗘! 𝗠𝗲𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗶 𝗷𝗼𝘀 𝗡𝗨 𝗔𝗣𝗔𝗥𝗧̦𝗜𝗡𝗘 𝗜𝗚𝗦𝗨!
Cu ocazia mini vacanței prilejuită de Ziua Copilului și sărbătorii Rusaliilor, aproximativ 5.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină zilnic pentru furnizarea răspunsului prompt la solicitările de sprijin primite din partea celor aflați în dificultate.
Peste 3.600 de misiuni SMURD, aproape 120 de incendii și zeci de intervenții în contextul fenomenelor meteo periculoase sub incidența cărora s-au aflat mai multe județe din țară
La nivel național, 1.286 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, în urma celor 1.287 intervenții, la nivel național.
O pondere de aproape 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD (1.305 cazuri din totalul de 1.540 situații de urgență gestionate).
Pe parcursul zilei de ieri, 23 mai a.c., la nivel național, pompierii militari au intervenit la 1.593 de intervenții în situații de urgență.
Echipajele de intervenție din întreaga țară au acționat, în perioada de referință, la 1.724 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții.
În ultimele trei zile (19-21.05.2023), la nivel național, pompierii salvatori au gestionat cu promptitudine 4.682 misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.830 de solicitări).
O zi solicitantă pentru salvatori: peste 1.200 de persoane asistate medical și 12 mesaje de avertizare prin RO-ALERT
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.448 de misiuni desfășurate de salvatori, în data de 17 mai a.c.
În cursul zilei de ieri, 16 mai a.c., salvatorii au intervenit pentru gestionarea a 1.477 de situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Argeș, Cluj, Mureș, Prahova, Bihor și Constanța.
În cursul zilei de ieri, 15 mai a.c., salvatorii au acționat în cazul a 1.510 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții.
Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână (12-14 mai a.c.), salvatorii au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național.
Începând de astăzi, 12 mai 2023, începe plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu hrana și cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
O pondere de aproximativ 80% din totalul celor 1.385 situații de urgență gestionate la nivel național a constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD acționând la 1.150 solicitări.
Pompierii au gestionat aproape 1.500 de situații de urgență în ultimele 24 de ore
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.393 misiuni desfășurate de pompieri, în ultimele 24 de ore.