Comunicate de presa

  • Bilanțul misiunilor din luna aprilie 2023

    Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor rămân obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

  • Un sfârșit de săptămână solicitant pentru pompierii salvatori

    În ultimele 72 de ore, salvatorii au gestionat 4.355 situații de urgență, dintre care 18 au fost operațiuni de descarcerare, 3.686 au fost solicitări pentru asistență medicală de urgență, 3.742 de persoane fiind asistate medical de echipajele SMURD.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    Peste 1.350 de persoane asistate medical, 75 de incendii și alte 195 de misiuni pentru protecția comunităților. Acesta este bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    Salvatorii din întreaga țară au intervenit pentru gestionarea a 1.397 situații de urgență, dintre care 43 de incendii, 1.187 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și alte 162 misiuni.

  • Planul Roșu de Intervenție a fost activat de 2 ori

    Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.445 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (25.04.2022).

  • Misiunile pompierilor salvatori din ultimele 24 de ore

    La nivel național, 1.302 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov , urmată de județele Timiș, Mureș, Cluj și Brașov.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple din cele peste 1.500 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    La nivel național, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au gestionat 1.305 misiuni, în urma cărora 1.303 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.

  • Misiunile pompierilor în Noaptea de Înviere

    În Noaptea de Înviere, aproape 5.000 de pompieri cu peste 3.700 de mijloace tehnice au fost la datorie pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.