Pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Astfel, salvatorii din întreaga țară au intervenit pentru gestionarea a 1.397 situații de urgență, dintre care 43 de incendii, 1.187 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și alte 162 de intervenții pentru deblocare persoane/animale, distrugere muniție neexplodată etc.
Pe timpul misiunilor SMURD, 1.215 de persoane au primit ajutorul pompierilor paramedici, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (284 cazuri), urmată de județele Mureș (54 cazuri), Cluj (46 cazuri), Hunedoara (46 cazuri), Constanța (44 cazuri) și Timiș (44 cazuri).
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 7 persoane aflate în dificultate.
❗O misiune relevantă a pompierilor salvatori este cea de ieri, din județul Tulcea, când echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs în localitatea Jijila. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că, în urma impactului dintre două autoturisme, o victimă a rămas încarcerată. După extragerea persoanei din caroseria deformată a autoturismului, colegii noștri i-au acordat primul ajutor la fața locului. Totodată, pentru gestionarea eficientă a situației, în sprijin a fost solicitat și un elicopter SMURD, care a transportat victima la o unitate medicală de specialitate.
De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, la nivel național, au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urși) în județele Brașov (1), Covasna (2), Mureș (2) și Vâlcea (1).
Pe lângă aceste situații, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea activităților specifice din zona de frontieră.
Astfel, în data de 27.04.2023, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 215 de pompieri și 163 de mijloace tehnice.
Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe AppStore și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
28.04.2023