Comunicate de presa

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    În ultima zi din luna iulie, pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.760 de situații de urgență. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru acordarea de prim ajutor, 1.419 de persoane fiind asistate de echipajele SMURD

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

    În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari au gestionat 5.129 de situații de urgență, dintre care 4.129 au fost cazuri SMURD, 324 au fost pentru stingerea incendiilor, 20 pentru descarcerare, iar 656 de misiuni în sprijinul comunităților

  • 52 de pompieri români în insula Rodos

    În cursul acestei dimineți, pompierii români, componenți ai modulului național de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au ajuns pe insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii.

  • Misiunile pompierilor din perioada ianuarie-iunie 2023

    Salvatorii au acționat, în medie, în primele șase luni ale acestui an, pentru gestionarea a 1.430 de situații de urgență în fiecare zi. În această perioadă, pompierii militari au salvat peste 10.000 de persoane aflate în dificultate.

  • O nouă misiune a pompierilor români în Grecia

    În cursul zilei de ieri, 20 iulie, modulul specializat de stins incendii de pădure al României a intervenit în sprijinul omologilor eleni, pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și pădure în zone din N-V Atenei (Attica de Vest).

  • Bilanțul pompierilor din ultimele 24 de ore

    Unitățile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 1.899 situații de urgență în cursul zilei de ieri, 20 iulie 2023.

  • A DOUA NAVĂ MULTIROL A FOST LANSATĂ LA APĂ

    Astăzi, 19 iulie 2023, a fost lansată la apă cea de-a doua navămultirol, capabilă să desfășoare activități specifice operațiunilor de intervenție în cazul situațiilor de urgență pe mare, inclusiv stingerea incendiilor.