Comunicate de presa

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    • peste 1.500 situații de urgență gestionate de salvatori în ultimele 24 de ore • 65 de incendii au avut loc la nivel național, în perioada de referință, în urma cărora 2 persoane și-au pierdut viața

  • Bilanțul zilei de ieri (05.01.2023)

    O pondere de peste 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.346 cazuri din totalul de 1.561 situații de urgență gestionate).

  • Măsuri dispuse la sfârșit de an

    În perioada imediat următoare, aproape5.000 de pompiericare încadrează peste 3.600 de mijloace tehnice vor asigura, zilnic, misiunile pentruacordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

  • Misiunile pompierilor din data de 27.12.2022

    Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru echipajele operative din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Prahova, Constanța, Mureș și Dâmbovița.

  • 15 noi autospeciale au intrat în dotarea salvatorilor

    În ultimele două săptămâni, 15 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri de apă, din totalul celor 276 care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020, au intrat în dotarea salvatorilor.

  • Zi solicitantă pentru pompierii militari din întreaga țară

    Acordarea de prim ajutor, descarcerarea, stingerea incendiilor, căutarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.585 misiuni desfășurate de salvatori în data de 21.12.2022.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    În cursul zilei de ieri, 20.12.2022, pompierii au salvat 10 persoane aflate în dificultate și au acordat asistență medicală de urgență pentru alte 1.232

  • Bilanțul zilei de ieri , 15 decembrie 2022

    O pondere de peste 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.247 cazuri din totalul de 1.457 situații de urgență gestionate).