❗1.561 situații de urgență gestionate la nivel național
❗1.352 de persoane asistate medical de echipajele SMURD
Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru echipajele operative din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Galați, Cluj, Mureș și Sibiu.
O pondere de peste 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.346 cazuri din totalul de 1.561 situații de urgență gestionate).
De asemenea, pompierii salvatori au acționat pentru localizarea și stingerea celor 54 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 152 de misiuni pentru protecția comunităților.
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 9 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În urma acestor evenimente, 5 persoane și-au pierdut viața în județele Argeș, Ilfov, Prahova și Neamț.
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 10 persoane aflate în dificultate.
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
❗ O situație gestionată de pompierii nemțeni a fost anunțată în jurul orei 16.00, în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme, pe raza localității Nisiporești, soldat cu patru victime. Echipajele de paramedici sosite la locul evenimentului au asistat medical două persoane, pe care ulterior le-au transportat la spital. Din nefericire, celelalte două victime și-au pierdut viața în urma impactului.
❗Un alt eveniment rutier la care au fost solicitați să intervină pompierii militari din județul Argeș, a avut loc tot ieri, pe raza localității Lerești, DJ 734. Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod. În urma accidentului, au rezultat două victime, dintre care una decedată. Colegii noștri au evaluat și asistat medical cealaltă persoană, iar, ulterior, aceasta a fost transportată la o unitate spitalicească pentru investigații de specialitate.
Pentru evitarea unor astfel de situații nedorite, vă reamintim că manifestarea unui comportament preventiv este esențială pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
Totodată, în urma emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a unui cod galben de intensificări ale vântului și viscol la altitudini de peste 1.700 m, pompierii salvatori au acționat în sprijinul comunităților pentru înlăturarea efectelor produse de aceste fenomene meteo. Astfel, salvatorii au intervenit în trei județe, Cluj, Hunedoara și Suceava, pentru înlăturarea copacilor căzuți pe carosabil. Având în vedere faptul că acest cod galben este în vigoare până astăzi la ora 12.00, colegii noștri din întreaga țară vor rămâne la datorie pentru a acționa în sprijinul comunităților.
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 223 pompieri salvatori cu 172 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro/
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
06.01.2023