Comunicate de presa

  • Tehnică nouă în dotarea IGSU

    Prioritatea noastră rămâne achiziționarea de tehnică și echipamente performante, adaptate nevoilor operative, precum și asigurarea condițiilor optime pentru personalul specializat în îndeplinirea misiunilor specifice, la cele mai înalte standarde.

  • Peste 1.600 de misiuni gestionate în ultimele 24 de ore

    În cursul zilei de ieri, pompierii militari au intervenit la peste 1.600 de solicitări înregistrate la nivel național, cele mai numeroase dintre acestea fiind în zona București–Ilfov și în județele Prahova, Mureș și Cluj.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    În decursul zilei de ieri, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru gestionarea optimă a celor 1.544 situații de urgență înregistrate la nivel național.

  • Bilanțul misiunilor zilnice

    Peste 1.100 de persoane asistate medical, 88 de incendii și alte 179 de misiuni desfășurate în sprijinul comunităților. Acesta este bilanțul intervențiilor gestionate de către pompierii militari, în ultimele 24 de ore.

  • Bilanțul misiunilor zilnice

    În cursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat 1.588 situații de urgență înregistrate la nivel național, cele mai numeroase dintre acestea fiind în zona București – Ilfov, precum și în județele Prahova, Mureș și Bihor.

  • Bilanțul misiunilor zilnice

    Peste 1.300 de persoane asistate medical, 52 de incendii și alte aproximativ 200 de misiuni desfășurate în sprijinul comunităților. Acesta este bilanțul intervențiilor gestionate de către pompierii militari, în ultimele 24 de ore.

  • Bilanțul misiunilor derulate de salvatori în luna ianuarie 2024

    Având în vedere complexitatea, dinamismul și intensitatea situațiilor de urgență la nivel național, dezvoltarea instituțională necesită implementarea celor mai bune practici în cele trei domenii-cheie, respectiv prevenire, intervenție și pregătire.

  • Pompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!

    În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat optim 1.813 situații de urgență pentru siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov, precum și în județele Cluj, Mureș și Brașov.

  • Misiunile de weekend ale pompierilor salvatori

    În decursul celor trei zile, pompierii au acționat pentru stingerea a aproximativ 700 de incendii, înregistrate la nivel național . Peste 80% dintre acestea au fost la arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 2.000 de hectare.

  • 48 de persoane salvate în doar 24 de ore!

    În doar 24 de ore, datorită răspunsului eficient furnizat pe parcursul misiunilor desfășurate, militarii au salvat 48 de persoane aflate în stare critică!

  • 21 de victime înregistrate în incendiile la locuințe

    21 de victime au fost înregistrate în incendiile produse la locuinţe, în primele 6 zile ale lunii februarie, la nivel naţional. Dintre aceste, 9 au decedat, iar 12 au suferit arsuri și intoxicații cu fum/monoxid de carbon.

  • Verificări inopinate la operatorii economici

    Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, în perioada 28.12.2023 - 04.02.2024, inspectoratele pentru situații de urgență județene și București-Ilfov au desfășurat acțiuni de control inopinat la 1.821 operatori economici.