❗peste 50.000 misiuni, înregistrate la nivel național
❗2.146 controale efectuate de inspectorii de prevenire
❗peste 170 exerciții desfășurate de pompieri
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menține ca obiective prioritare siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor acestora. Având în vedere complexitatea, dinamismul și intensitatea situațiilor de urgență la nivel național, dezvoltarea instituțională necesită implementarea celor mai bune practici în cele trei domenii-cheie, respectiv prevenire, intervenție și pregătire.
Prevenire
În luna ianuarie a.c., la nivel național, inspectorii de prevenire au desfășurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi din domeniile comerţ, alimentaţie publică, agrement, precum și la alte tipuri de obiective.
Astfel, în perioada de referință, personalul specializat a efectuat 2.146 controale, în urma cărora au fost aplicate 6.952 avertismente și 2.015 amenzi, în cuantum de peste 22.000.000 lei. Scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori, a accesibilității căilor de evacuare, respectiv a echipării construcțiilor cu instalații de protecție împotriva incendiilor.
În urma acțiunilor de control, derulate în perioada de referință, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, la 31 de obiective, respectiv municipiul București (2), AR (2), AG (1), BC (2), BT (1), BV (3), BZ (3), CJ (5), GR (3), GJ (1), HR (1), IS (1), PH (1), SJ (2), SV (2) și VL (1), a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării. La majoritatea obiectivelor controlate, această măsură a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic, principala deficiență fiind neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului.
De asemenea, în același interval de timp, inspectoratele pentru situații de urgență au derulat peste 1.700 activități de instruire și informare preventivă la care au luat parte aproximativ 9.300 de persoane. În cadrul acestor acțiuni, cei prezenți au fost instruiți asupra măsurilor de prevenire şi a comportamentului pe care trebuie să le adopte în diferite situaţii de urgenţă.
Intervenţie
Din punct de vedere operațional, în luna ianuarie, echipajele de intervenție au gestionat 50.005 situații de urgență la nivel național, 42.593 dintre acestea fiind misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor.
De asemenea, echipajele operative au acționat pentru localizarea și stingerea celor 2.518 incendii înregistrate la nivel național, precum și în alte 4.894 acțiuni destinate protecției comunităților și asistenței persoanelor care aveau nevoie de sprijinul salvatorilor. Din totalul incendiilor, 540 de intervenții au fost la arderi necontrolate.
Totodată, pompierii care încadrează echipajele de prim ajutor au asistat medical 43.401 de persoane aflate în dificultate, iar 1.849 au fost salvate din medii ostile vieţii.
Pregătire
Creșterea gradului de pregătire a structurilor IGSU și modul eficient de intervenție, în sistem integrat, rămân deziderate esențiale pentru instituția noastră, sens în care, în luna ianuarie au fost desfășurate peste 170 de exerciții care au vizat gestionarea eficientă a situațiilor de urgență generate în principal de următoarele tipuri de risc: incendii, cutremure de pământ, accidente, avarii, explozii, incendii în activități de transport, alunecări de teren sau accidente la obiective de tip SEVESO.
În contextul misiunilor internaționale de pregătire, în perioada 28.01-02.02.2024, un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a participat la Sesiunea de Informare privind Capacitățile Mobilizabile din cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în Neuhausen, Germania. Această activitate a fost destinată dezvoltării capacității de îndeplinire a sarcinilor și cerințelor, în calitate de membru al modulelor UE, al altor capacități de răspuns sau al capacităților rescEU, precum și integrării în mecanismele de coordonare naționale și internaționale existente.
De asemenea, în perioada 29.01-02.02.2024, specialiști din IGSU și unitățile subordonate au participat la stagiul de pregătire „Host Nation Support”, activitate ce a
presupus pregătirea personalului de specialitate în ceea ce privește cunoașterea noțiunilor de interes pentru asigurarea Sprijinului Națiunii Gazdă (cadrul legal al Mecanismului European de Protecție Civilă - EUCPM, rolul Centrului de Plecare/Primire - RDC în desfășurarea misiunilor internaționale, rolul și atribuțiile ofițerilor de legătură etc.)
***
Asigurarea unui mediu sigur în comunitate și promovarea unei culturi a securității în rândul populației sunt și vor rămâne obiective prioritate pentru instituția noastră, iar cetățeanul reprezintă partenerul strategic în eforturile noastre de a menține și dezvolta comunități sigure.
Este esențial să ne pregătim din timp pentru a ne familiariza și a exersa măsurile de autoprotecție, care pot face diferența în protejarea vieților și a bunurilor în situații critice!
Accesați sursele oficiale de informare și parcurgeți măsurile și modul de comportare specifice tipurilor de risc. Descărcați gratuit, din AppStore și Google Play, aplicația DSU și nu uitați că pe platforma națională de informare pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro/ se pot regăsi ghiduri și campanii de pregătire pe diferite tipuri de risc.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
14.02.2024