Un bărbat în vârstă de 21 de ani, pilot de planor, a fost rănit în urma aterizării forțate a aparatului de zbor pe care îl pilota deasupra municipiului Deva.
Evenimentul s-a produs ieri, cu puțin timp înainte de ora 19.00, iar aterizarea a avut loc pe un lan de lucernă din apropierea Gării Deva, la câțiva kilometri de aerodromul Săulești, de unde a decolat și ar fi trebuit să se întoarcă.
Pompierii Detașamentului Deva au acționat cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD, iar la fața locului s-a aflat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Salvatorii au acordat pilotului rănit primul ajutor medical, iar după finalizarea protocolului l-au transportat, conștient și cooperant, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva.
În urma aterizării forțate, bărbatul, care se afla singur în cabina de pilotaj, a suferit fracturi la membrele inferioare, dar la spital, în urma acordării asistenței medicale de specialitate se va stabili, cu exactitate, starea acestuia de sănătate.
Cauzele aterizării forțate urmează să fie stabilite în urma cercetărilor care vor fi efectuate de către instituțiile abilitate.
Există oameni care impresionează nu doar prin meseria lor, ci și prin pasiunea și dedicarea pentru hobby-urile lor. Un exemplu perfect este cel al colegului nostru, Cristian Costan, care își dedică zilele libere pentru a se antrena și a concura în competiții de ciclism, demonstrând că pasiunea pentru sport poate fi îmbinată cu o carieră solicitantă.
Acesta este încadrat la ISU Brașov din anul 2022, ca și soldat profesionist. Deși are doar 22 de ani, este extrem de entuziast în a descoperi tainele meseriei de pompier, este devotat uniformei și implicat în misiunile detașamentului.
Cristian își petrece turele de serviciu la Detașamentul de Pompieri Făgăraș, gata să răspundă oricărei urgențe.
Această profesie, cea de salvator, este una dintre cele mai dificile și periculoase, necesitând curaj, forță fizică și psihică, dar și un profund simț al datoriei. Fie că trebuie să stingă un incendiu de proporții, să ofere primul ajutor sau să intervină în situații de urgență, el rămâne concentrat și pregătit să facă față oricărei provocări.
Însă, în afara programului de lucru, protagonistul nostru devine un alt tip de erou: un ciclist pasionat. Între două ture de serviciu lungi și solicitante, își pune casca și îmbracă echipamentul de ciclism, pornind pe drumuri de munte sau participând la competiții. Ciclismul nu este doar un mod de a se menține în formă, ci și o evadare mentală, o modalitate de a se relaxa și de a-și încărca bateriile. Își împinge constant limitele, antrenându-se intens pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Prin perseverență și eforturi constante, a ajuns să câștige competiții locale și chiar naționale, câștigând titlul de campion. Reușitele sale pe bicicletă sunt dovada faptului că pasiunea și munca grea pot duce la realizări impresionante, chiar și atunci când timpul pare limitat.
Printre rezultatele remarcabile ale sportivului se numără multiple clasări pe podium în diverse competiții de ciclism montan și de cross country. Acestea includ atât curse de mountain bike, cât și concursuri de tip cross-country olympic (XCO), demonstrând astfel o constanță și versatilitate impresionantă în mai multe discipline ale ciclismului. Iată câteva dintre realizările notabile:
- Locul 3 la Sâmbăta X3 2019: Această competiție este recunoscută pentru traseele sale provocatoare, iar clasarea pe podium aici evidențiază abilitățile tehnice și anduranța sportivului.
- Locul 2 la BIKEATHON 2022: O performanță excelentă într-una dintre cele mai cunoscute competiții de ciclism din regiune, în care concurența este întotdeauna acerbă.
- Locul 1 la BIKEATHON 2018: Câștigarea acestei ediții a fost un punct culminant al carierei, marcându-l drept unul dintre cei mai buni cicliști ai momentului.
- Locul 2 la BIKEATHON 2019: O repetare a succesului la această competiție, confirmând încă o dată capacitatea de a se menține la un nivel ridicat de performanță.
- Locul 3 la Teleferic Challenge 2020: O altă performanță solidă, de data aceasta într-o competiție recunoscută pentru dificultatea sa ridicată, care atrage cicliști de top din toată țara.
- Locul 3 la BikeRace Brașov 2022: Consistența performanțelor sale la această competiție demonstrează o adaptabilitate și o pregătire fizică remarcabilă.
- Locul 3 la BikeRace Brașov 2023: Aceasta este o altă confirmare a constanței în performanță, într-o competiție care atrage an de an cei mai buni cicliști din regiune.
- Locul 3 la Triada MTB Păltiniș 2023: Această cursă este cunoscută pentru traseele sale tehnice și pentru dificultatea ridicată, iar clasarea pe podium aici este un alt indicator al abilităților sale excepționale.
- Primul loc la Triada MTB Avrig 2024: Recent, sportivul a reușit să câștige această competiție prestigioasă, ceea ce subliniază forma sa excelentă și dedicarea față de antrenamente.
- Locul 4 la primele trei etape din Cupa Națională de XCO 2024: Într-o serie de competiții extrem de dure, în care doar cei mai buni cinci concurenți sunt premiați, sportivul a reușit să se claseze în top 5 în toate cele trei etape desfășurate până acum. Urmează încă două etape în septembrie, în care va lupta pentru a-și îmbunătăți clasamentul general.
- Cel mai recent rezultat al campionului nostru este locul 3 al podiumului obținut astăzi, la Campionatul Național de XCO (Cross Country Olimpic).
Aceste rezultate impresionante reflectă nu doar talentul, ci și munca asiduă și dedicarea sportivului, care a reușit să se mențină constant în topul competițiilor de mountain bike și cross-country din România.
Astfel, povestea acestui pompier-ciclist este una despre echilibru, despre cum poți fi dedicat unei profesii extrem de solicitante, dar și unei pasiuni care aduce satisfacții personale. Este un exemplu de urmat pentru cei care cred că nu există suficient timp pentru a excela într-un hobby sau o pasiune. Cu disciplină și hotărâre, el ne demonstrează că este posibil să fii un erou pe mai multe fronturi, inspirându-i pe cei din jur să-și urmeze visurile, indiferent de obstacole.
Sâmbătă, sergent major Căbuță Liviu, conducător autospeciale în cadrul Gărzii Sălard, a fost omul potrivit la locul potrivit, salvând din calea flăcărilor, agoniseala de-o viață a unei familii din Brusturi.
În data de 03 august a.c., Liviu, care locuiește în Oradea, a plecat, împreună cu familia, în localitatea Brusturi, pentru a-și ajuta părinții la treburile gospodărești.
În jurul orei 14.30, a fost sunat de un consătean de-al părinților, care locuiește la aproximativ 500 de metri distanță, acesta rugându-l să-l ajute, întrucât i se aprinsese o anexă lipită de casă.
Fără a pierde nicio secundă, salvatorul a luat două stingătoare, a urcat în mașină și în două minute era deja în gospodăria vecinului, unde, flăcările se manifestau violent la acoperișul bucătăriei de vară și parțial, la acoperișul casei, amenințând să cuprindă întreaga locuință.
Utilizând stingătoarele și ulterior, găleți cu apă, Liviu a reușit să stingă incendiul în aproximativ 10 minute, salvând casa din calea flăcărilor, după care, a procedat la căutarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, decopertând parțial, acoperișul anexei.
În urma incendiului, provocat, cel mai probabil, de un coș de fum amplasat necorespunzător, au ars circa 10 metri pătrați din acoperișul anexei și aproximativ 3 metri pătrați din acoperișul casei.
Liviu, în vârstă de 35 de ani, pompier din anul 2022, este căsătorit și are doi copii, de 3 și 4 ani, care au învățat sâmbătă, prin exemplul tatălui lor, cât de important și satisfăcător este să sari în ajutorul semenilor.
Patru scafandri din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu au participat, astăzi, la Workshop-ul de Salvare din Apă și Prim Ajutor specific.
Organizat de Filiala Giurgiu a Crucii Roșii, acesta reunește 80 de tineri voluntari din 18 județe ale țării, dar și din Bulgaria, Italia și Turcia. La activități au participat și doi pompieri care sunt voluntari de Cruce Roșie.
Activitățile s-au desfășurat la Tabăra „Stejarul”, acolo unde participanții au avut ocazia să probeze costumele scafandrilor, să facă scufundări și să exerseze tehnici de salvare din apă.
În cadrul acestui workshop, tinerii învață cum să acorde primul ajutor în cazul unor persoane aflate în pericol de înec, pun în practică metode de salvare din ape curgătoare și piscine, aprofundează comunicarea prin semne și orientarea în teren.
Activitatea s-a desfășurat în baza unui parteneriat încheiat între ISU Giurgiu și Filiala Giurgiu a Crucii Roșii.
Reamintim faptul că, de cele mai multe ori, tragediile la scăldat se produc, fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.
Din acest motiv, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la pescuit sau la scăldat:
- frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
- evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.
Este foarte important ca în cazul unei persoane aflate în pericol de înec să se intervină rapid. Se întâmplă unori ca acea persoană să treacă neobservată pentru că nu poate striga după ajutor, chiar și cu prietenii sau familia în preajmă sau aproape de zonele de siguranță.
Sunt semne care indică iminenţa înecului, pe lângă lovirea involuntară a suprafeţei apei cu braţele. De exemplu, persoana respectivă are capul aplecat pe spate, gura deschisă în încercarea de a inhala aer sau ține capul în apă cu gura la nivelul apei, fără să recționeze.
În astfel de cazuri, doar o persoană care știe să înoate foarte bine trebuie să intervină rapid, fără să își pună propria viață în pericol.
Ieri, în jurul prânzului, în dispeceratul ISU Cluj s-a primit următorul apel de urgență: Incendiu la o hală din comuna Apahida, cu degajări mari de fum. Imediat, au fost alertate forțe de intervenție de la cele două Detașamente din Cluj-Napoca, precum și de la Dej și Turda.
Aflat în timpul liber, soldatul Daniel Telecan a văzut fumul de la o cafenea situată la sute de metri distanță de hală. Atunci a știut că trebuie să acționeze și l-a rugat pe nașul său să îl ducă repede cu mașina la locul incendiului. Cunoscând foarte bine zona, le-a transmis colegilor săi, care erau încă pe drum, cea mai bună rută cu putință.
Apoi s-a dat jos din mașină și i-a văzut pe angajați părăsind în grabă hala. După ce s-a asigurat că toată lumea a reușit să se autoevacueze, Daniel a căutat hidranții și a încercat să elibereze căile de acces pentru sosirea echipajelor. Apoi, a acționat așa cum ar face orice salvator. Nu întâmplător se spune că pompierii intră într-un loc din care toată lumea fuge.
Drept dovadă, tânărul și-a pus tricoul pe față și a pătruns în hala inundată cu fum, unde a dat peste un angajat care încerca să stingă incendiul cu o linie de furtun proprie.
„Sunt pompier la Detașamentul 1, vă rog să mă lăsați să vă ajut!”
„Dă-i lui furtunul, îl cunosc”, a spus managerul halei.
Astfel, colegul nostru a reușit limiteze în mare parte incendiul izbucnit la o cameră de vopsire. În scurt timp au sosit și pompierii, iar focul a fost stins. Împreună au salvat o hală de aproape 3.000 de metri pătrați. Într-o astfel situație, fiecare secundă de întârziere poate duce la o misiune complicată și pierderi materiale semnificative. Din fericire, totul s-a încheiat cu bine!
Felicitări, Daniel! Felicitări tuturor colegilor!