Joi seara, în jurul orei 23.00, localitatea Holbav a fost brusc zguduită de un incendiu devastator, care a cuprins două case și o anexă gospodărească.
Flăcările răspândite pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați, au amenințat nu doar locuințele, ci și liniștea localnicilor.
Locuitor al comunei Holbav este și colegul nostru, Oprea Vasile, un OM care a dovedit, din nou, că adevărata esență a unui erou nu se dezvăluie doar în uniforma de serviciu, ci și în viața de zi cu zi.
Fără a ezita o clipă, deși era în afara turei, Vasile a acționat imediat. Cunoștința locului, simțul responsabilității și devotamentul i-au dat puterea de a acționa prompt. Întâi, a alertat dispeceratul, explicând amploarea incendiului și dificultatea accesului la apă, un detaliu esențial pentru intervenția echipajelor. Apoi s-a alăturat unui echipaj de voluntari pentru situații de urgență sosit la fața locului și, împreună cu aceștia, a început lupta cu flăcările.
Deși fumul înecăcios și căldura sufocantă îngreunau fiecare mișcare, Vasile și colegii săi au reușit să limiteze proporțiile dezastrului. După sosirea colegilor săi de la ISU Brașov la locul intervenției, a rămas alături de aceștia până la final, sprijinindu-i în lichidarea incendiului și în îndepărtarea efectelor negative cauzate de acesta.
Pentru Vasile, acesta a fost încă un episod al misiunii sale, una care a început acum aproape două decenii, în 2006, când a ales să devină pompier militar. El ocupă funcția de conducător auto și comandant de echipaj în cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Brașov, dar, mai presus de toate, este un exemplu de devotament și curaj.
Ceea ce a făcut Vasile nu se învață într-o școală și nu se măsoară într-un raport. Este dăruirea autentică față de oameni, față de viață și față de menirea de a proteja.
Felicitări, Vasile!
Astăzi, dorim să
împărtășim cu voi povestea colegului nostru plt. Todea Adrian, salvatorul a
două vieți care au fost la un pas de a fi curmate de apele râului Arieș.
Uneori, destinele se împletesc în clipe de
cumpănă, iar simpla prezență a unui salvator poate schimba totul. Duminica
trecută, două vieți au fost la un pas de a fi curmate de apele râului Arieș. În
acel moment de disperare, salvarea lor a venit din partea colegului nostru,
plt. Adrian Todea, un salvator dedicat, pentru care binele semenilor este mai
presus de toate.
Adrian, se afla în drum spre localitatea Sălciua,
județul Alba, împreună cu prietenii săi, când în fața lui, s-a petrecut un
accident care avea să-l marcheze pentru totdeauna. O mașină s-a răsturnat în
râul Arieș, și, fără să ezite, acesta a oprit de îndată mașina și a pornit
înspre locul accidentului. O femeie rănită se lupta să iasă din mașina
răsturnată, iar în interior, soțul ei era prins sub apa care inundase deja
autoturismul, blocat cu centura de siguranță.
Cu determinare și experiența avută în salvarea de
vieți, Adrian a intrat de îndată în apa rece, știind că fiecare secundă conta.
S-a strecurat în interiorul mașinii, și, cu eforturi incredibile, ajutat de
încă câțiva cetățeni, a reușit să-l elibereze pe bărbatul blocat. Împreună, au
ieșit la mal, învingători ai unei lupte câștigate împotriva timpului.
Colegul nostru a fugit de îndată la mașina lui
pentru a lua trusa medicală și ulterior a reușit să oprească sângerarea femeii,
înainte ca echipajele medicale specializate să ajungă la locul evenimentului.
Pentru Adrian, aceasta nu este o simplă meserie,
ci o chemare. La doar 27 de ani, a acumulat deja experiență în cei șapte ani în
slujba salvării vieților omenești. Acest erou în uniformă își îndeplinește
zilnic promisiunea de a fi acolo pentru cei aflați la nevoie, iar faptele sale
ne amintesc că nu toți eroii poartă mantii, ci îmbracă uniforma curajului și a
datoriei.
Felicitări Adrian! Ești un simbol al
devotamentului, gata mereu să își protejeze semenii.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Colega noastră, plutonier Chican Roxana ne-a prezentat, astăzi, primul său volum de proză fantastică pentru copii. „Magia unui suflet de copil” este o poveste despre puterea inocenței și a imaginației, despre prietenie, respect și depășirea tuturor obstacolelor, prin curaj și bunătate.
Autoarea ne transpune într-o lume fabuloasă, plină de mister și aventură, în care personajele principale sunt Lili, Adela și Tony, trei copii dornici să lege prietenii.
Volumul explorează teme precum visarea, forța interioară și importanța de a rămâne uniți, încrezători și empatici.
Aceasta invită cititorii să se lase purtați de fantezie în Țara Soarelui, Țara Prăjiturilor și Țara Fructelor Colorate, învățând lecții valoroase din fiecare călătorie.
Primii care au avut ocazia să pătrundă în această lume fantastică au fost chiar copiii pompierilor. Aceștia au primit volumul, cu autograf, la sediul Detașamentului Giurgiu.
Felicitări, plutonier Chican Roxana, pentru lansarea primului tău volum! Este cu adevărat impresionant cum ai reușit să transformi emoțiile și creativitatea într-o poveste care va inspira și bucura micuții cititori.
Îți dorim succes în continuare și sperăm că vei continua să aduci magia în viețile copiilor prin scrierile tale.
Plutonier Chican Roxana își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al Județului Giurgiu din anul 2017, fiind coordonatorul SMURD.
Povestea bunicii de poveste, din satul Valea Mărului, este una foarte tristă... La 86 de ani, tanti Anica trăiește singură într-o căsuță veche. Inundațiile nu au ocolit-o nici pe ea, ba chiar au afectat-o foarte mult...
Cu un cadru metalic, ajutor pentru deplasare, bunica a fost găsită de salvatorii suceveni când nici nu putea ieși din casă.
Tonele de mâl depus în strat gros i-a acoperit toată grădina, blocându-i orice cale de acces. Zile întregi, cu zeci de roabe și tot pe-atâtea camioane încărcate cu buldoexcavatorul, pompierii au reușit să curețe și să dea o formă a ceea ce fusese odată curtea femeii.
Acum, în sfârșit, tanti Anica se poate plimba până la colțul casei, susținută de câte un salvator. Povestește încontinuu despre dezastrul cel mai mare pe care l-a trăit la cei 86 de ani ai ei.
Și în ciuda urgiei care s-a abătut asupra agoniselii de-o viață, bunica zâmbește și e mulțumită pentru ca nu mai este singură...
În fiecare zi, înconjurată de zeci de militari, singurătatea nu mai este așa o povară. Iar puterea ei de a lăsa în urmă amintirea clipelor de groază este un exemplu de viață chiar și pentru noi, pompierii, care am văzut de-alungul carierei noastre atât de multe grozăvii.
Pentru tanti Anica, ne rugăm lui Dumnezeu să îi dăruiască sănătate și viață lungă, iar pentru noi, restul, să ne dea puterea ei de a trece atât de senin peste necazuri!
ISU SUCEAVA
Copiii sunt poate cei mai afectați de ceea ce se întâmplă în localitățile lovite de inundații.
Ei văd și simt lucrurile altfel, iar aceste zile, în care s-au văzut nevoiți să își părăsească propria casă, le vor rămâne în minte pentru totdeauna. Sunt puternici și speră să treacă mai repede această perioadă, să nu mai vadă doar noroi și mormane de gunoaie în locurile în care până odinioară se jucau.
Zâmbesc când își dau seama că pompierii și celelalte forțe de intervenție sunt acolo pentru ei. Să le ofere ajutor necondiționat.
Mai mult decât mâncare, apă, îmbrăcăminte și cazare, au nevoie de acele gesturi care să îi ajute să uite clipele trăite pe timpul și după inundații, să se simtă în siguranță.
O îmbrățișare, un zâmbet, o strângere de mână, o jucărie și ceva dulce - toate le-au făcut, astăzi, ziua mai frumoasă. Le-au primit în dar de la pompierii botoșăneni. Lor le-au fost oferite de un coleg care ieri și-a sărbătorit ziua de naștere și a vrut să dăruiască la rândul său bucurie.
Și ce poate fi mai emoționant decât un copil care se agață de gâtul tău și se simte, dintr-o dată, puternic?
Ziua de astăzi este a lor și a tuturor celor care dau o mână de ajutor!