Comunicate de presa

  • Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

    În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat 1.437 de solicitări primite din partea populației, cele mai numeroase intervenții fiind derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bihor, Iași, Cluj și Prahova.

  • Ziua internațională a voluntarilor

    În acest an, voluntarii programului „Salvator din pasiune” au fost implicați în peste 26.000 de intervenții pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor medical de urgență, precum și în aproximativ 2.500 de activități de informare preventivă.

  • Bilanțul misiunilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore

    Colegii noștri au acționat, în numai 24 de ore, pentru gestionarea celor aproape 1.450 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

  • Atenție la coșurile de fum!

    Astfel, în cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat 1.404 de solicitări primite din partea populației. Din totalul situațiilor de urgență, o pondere de peste 80% a fost reprezentată de cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

  • Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore

    • 1.476 situații de urgență gestionate • 1.256 persoane asistate Pompierii militari au acționat, în cursul zilei de ieri, pentru gestionarea celor aproximativ 1.500 solicitări primite din partea populației.

  • Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

    Totodată, urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, s-au înregistrat efecte în 20 localități din 13 județe (AB, BV, CS, CT, CV, GR, HR, MM, MS, PH, SB, SVși TM) și municipiul București

  • Activitatea pompierilor din ultimele 24 de ore

    În cursul zilei de ieri, 19 noiembrie, pompierii salvatori au gestionat 1.455 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

  • La datorie pentru salvarea de vieți și bunuri!

    În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru asigurarea intervenției imediate la cele peste 1.600 situații de urgență produse la nivel național.

  • Activitatea salvatorilor din acest weekend

    În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 4.200 situații de urgență la care pompierii militari au răspuns cu promptitudine.

  • Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

    Echipajele de salvatori au avut o zi intensă ieri, asigurând intervenția la peste 1.400 de situații de urgență în întreaga țară. Aceste misiuni au implicat o gamă variată de situații.

  • Misiunile pompierilor, în ultimele 24 de ore

    În cursul zilei de ieri, 11 noiembrie, , acțiunile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor reprezintă cea mai mare pondere a misiunilor desfășurate de către salvatori (peste 75%). În urma acestora, 1.234 de persoane au fost asistate medical.