Stiri Locale

  • Incendiu izbucnit la Spitalul Municipal Călărași

    Pompierii militari intervin la un incendiu izbucnit într-o cameră administrativă în subsolul Spitalului Municipal Călărași, județul Călărași.


    La acest moment, nu se impune evacuarea pacienților, întrucât incendiul este localizat.


    Având în vedere destinația obiectivului, pentru gestionarea eficientă a situației a fost activat planul roșu de intervenție.


    La locul evenimentului au fost alocate 3 mașini de stingere, 1 autospecială CBRN, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 ambulanță SMURD și 1 ambulanță SAJ.


    Misiunea este în dinamică.


    Update


    Incendiul a fost stins, iar pompierii intervin pentru evacuarea fumului.



    SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

  • Misiune contracronometru a salvatorilor doljeni

    Misiune contracronometru a pompierilor doljeni pentru salvarea unei persoane căzută într-o fântână, în localitatea Izvoare.


    Pentru gestionarea optimă a misiunii și extragerea victimei în condiții de siguranță, la fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 container multirisc, 1 ambulanță SMURD și 1 ambulanță aparținând serviciului județean de ambulanță.


    Colegii noștri au reușit să comunice cu persoana rămasă captivă în spațiul cu adâncimea de 25-30m și diametrul de 100cm, iar cu eforturi susținute, au extras victima, în siguranță.


    Aceasta era conștientă și cooperantă și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare de specialitate.

  • Un bărbat a primit o nouă șansă la viață

    Aseară, un bărbat a primit o nouă șansă la viață.

    Totul a început cu un apel disperat la 112 în care soția unui bărbat, care se înecase cu un bol alimentar și nu mai putea respira, a solicitat ajutorul salvatorilor. La celălalt capăt al firului, se afla plutonier Rus Victor, care a înțeles gravitatea situației și, cu mult calm și profesionalism, a început să o ghideze pas cu pas.


    Fiecare secundă conta. Femeia, copleșită de emoții, a transmis indicațiile fiului lor adolescent, singurul care putea interveni imediat. Tânărul a urmat cu atenție sfaturile primite și a aplicat manevra Heimlich, iar când tatăl său și-a pierdut conștiența, a continuat manevrele de resuscitare, fără să ezite.


    La sosirea echipajului medical, bărbatul se afla în stop cardio-respirator, dar datorită intervenției rapide a fiului și sprijinului neîntrerupt al dispecerului, șansele de supraviețuire erau semnificativ mai mari. Paramedicii au continuat resuscitarea, iar eforturile lor neobosite au dat rezultate. Bărbatul a fost stabilizat și transportat de urgență la spital.


    Această poveste este o dovadă clară că, în momente critice, calmul, cunoașterea și solidaritatea pot face diferența. Un tânăr a încercat din răsputeri să-și salveze tatăl, un dispecer dedicat a oferit sprijinul vital de care aveau nevoie, iar echipajul medical din teren nu a renunțat la luptă nicio secundă.


    Cunoașterea manevrelor de prim ajutor nu este doar o abilitate – poate deveni o veritabilă ancoră pentru cei dragi, în cele mai neașteptate clipe.


    Curajul adolescentului și profesionalismul colegului nostru, plutonierul Rus Victor au făcut diferența și au redat speranța.

  • Un microbuz a ieșit în afara părții carosabile, în județul Suceava

    Astăzi, în județul Suceava, un microbuz a ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Ciumârna.


    Pentru gestionarea eficientă a misiunii, la nivelul județului Suceava s-a activat Planul Roșu de Intervenție.


    La fața locului, echipajele operative intervin cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, 3 ambulanțe SMURD și 4 echipaje SAJ.


    Din informațiile primite la acest moment, doi dintre ocupanți ar fi încarcerați.


    Misiunea este în dinamică.


    Update


    Cele două persoane încarcerate au fost extrase de către echipajele operative, iar una dintre acestea este inconștientă, cu manevre de resuscitare în curs.


    Update


    În accidentul rutier au fost implicate 7 persoane.


    Una dintre acestea este inconștientă și i se aplica manevre de resuscitare, iar 5 dintre ocupanti, conștienți și cooperanți, cu diferite leziuni si traumatisme, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.


    Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat

  • Antonio Țînțaru – martorul unei situații care nu putea fi ignorată

    Antonio se îndrepta spre Brașov când, în localitatea Vălenii de Munte, a fost martorul unei situații care nu putea fi ignorată: o femeie în vârstă căzuse lângă o trecere de pietoni.


    Fără ezitare, colegul nostru brașovean a tras pe dreapta, și-a luat trusa de prim ajutor și telefonul mobil și a alergat către femeie. Aceasta se afla în stare de șoc și era confuză.


    - Stați liniștită, doamnă. Sunt paramedic, vă voi ajuta, i-a spus Antonio cu o voce calmă, inspirând încredere.


    După o evaluare rapidă, a constatat că femeia avea un traumatism la brațul drept, sângerare nazală și răni la mâna stângă. Fără să piardă timp, Antonio a contactat dispeceratul, furnizând toate detaliile esențiale despre starea victimei.


    În timp ce pregătea trusa medicală, a continuat să o liniștească.


    - Vă rog să nu mișcați mâna. E mai bine să rămâneți nemișcată până ajung colegii mei. Vom curăța rănile și totul va fi bine.


    A acționat cu grijă și profesionalism, până când echipajul SAJ a ajuns la fața locului. Antonio a furnizat toate informațiile relevante colegilor săi și i-a asistat la urcarea victimei în ambulanță.


    - Am avut noroc că ați fost aici, i-a spus femeia, emoționată, înainte de a fi transportată la spital.


    ***


    Antonio Țînțaru este absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, Boldești și activează de un an la ISU Brasov, Secția Zărnești.

    Felicitări, Antonio, pentru implicarea și dedicarea ta exemplară! Ești o inspirație pentru noi toți!