Stiri Locale

  • POMPIERUL DE ONOARE AL ANULUI 2023

    Plutonier adjutant PRUNCU VASILE-BOGDAN este șeful gărzii de intervenție-stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și nu face excepție de la nobilul deziderat al salvatorilor de profesie, demostrând curaj, devotament și sacrificiu în misiunea de a salva vieți și de a proteja bunurile comunității. El reprezintă un exemplu al solidarității și al profesionalismului în fața pericolelor.


    Modest și curajos, colegul nostru este un model de conduită morală pentru coechipierii săi, oferind, prin puterea exemplului, adevărate repere de perseverență, devotament și dragoste pentru meseria căreia i se dedică trup și suflet. Are un aport considerabil în formarea profesională a noilor cadre ale subunității, precum și în cadrul centrului de instruire profesională a soldaților gradați profesioniști. A participat la numeroase intervenții, în care calmul, rapiditatea și precizia dovedite la locul acțiunii au garantat succesul misiunilor.


    Dintre acestea se remarcă intervenția din data de 8 martie a.c., când, alături de colegii săi, a acționat în localitatea Tașca, pentru localizarea și lichidarea incendiului produs în urma unei explozii la un rastel de butelii. Datorită măsurilor întreprinse și a deciziilor luate de acesta pe timpul intervenției, s-a reușit evitarea producerii altor explozii și apariția victimelor.


    De asemenea, o altă tragedie a fost evitată, în data de 18 mai a.c., în localitatea Săvinești, unde un incendiu de proporții se manifesta, cu degajări mari de fum, la un depozit de deșeuri nepericuloase, pe suprafață de aproximativ 1.000 mp. Ajuns la fața locului alături de coechipierii săi, conștient de pericolul propagării flăcărilor la construcțiile învecinate din cauza vântului puternic și a materialelor combustibile depozitate, precum și de riscul apariției unor explozii, colegul nostru a coordonat exemplar primele echipaje de stingere, până la sosirea celorlalte forțe de sprijin.


  • SALVATORUL DE ONOARE AL ANULUI 2023

    Plutonier major DEBU ALEXANDRU este subofițer în cadrul ISU Buzău din anul 2012, perioadă în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu abnegație și profesionalim, punând pe primul plan viața și integritatea celor de lângă el.


    Indiferent de momentul zilei sau locul unde se produce o situație de urgență, salvatorii sunt acolo și dau dovadă de devotament de neclintit față de semeni, curaj și sacrificiu dezinteresat, în ciuda riscurilor și dificultăților pe care le întâmpină în fiecare zi. Ei sunt o familie, uniți într-un scop comun: dedicarea deplină pentru salvarea vieții semenilor și protejarea bunurilor acestora.


    O misiune în care colegul nostru și-a dovedit stăpânirea de sine și curajul este cea din localitatea Mangalia. Deși se afla în timpul liber, la o piscină, fiind detașat de două săptămâni pe litoral, eroul nostru a dat dovadă de determinare și, când a observat că două persoane se aflau în pericol iminent de înec, a sărit în sprijinul acestora. Conștient de faptul că viața celor doi depinde de promptitudinea acțiunilor sale, subofițerul a intervenit și i-a scos din piscină pe bărbatul și minorul aflați în pericol, fără ca aceștia să aibă nevoie de îngrijiri medicale.


    Pompierii salvatori răspund cu promptitudine fiecărei solicitări de ajutor și reușesc, cu succes, să câștige lupta cu timpul pentru redarea șansei la viață, fiind o forță inestimabilă de sacrificiu și devotament pentru semenii lor.

  • Misiune încheiată cu succes

    𝗖𝗲𝗶 𝟱𝟲 𝗱𝗲 𝗽𝗼𝗺𝗽𝗶𝗲𝗿𝗶, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗶𝗺𝗽 𝗱𝗲 𝗻𝗼𝘂𝗮̆ 𝘇𝗶𝗹𝗲 𝗮𝘂 𝗹𝘂𝗽𝘁𝗮𝘁 𝗶̂𝗺𝗽𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗮 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗻𝗱𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗽𝗮̆𝗱𝘂𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗚𝗿𝗲𝗰𝗶𝗮, 𝘀̦𝗶-𝗮𝘂 𝗶̂𝗻𝗰𝗵𝗲𝗶𝗮𝘁 𝗰𝘂 𝘀𝘂𝗰𝗰𝗲𝘀 𝗺𝗶𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮.

    Astfel, contingentul de militari, care a fost dislocat pe teritoriul elen, la sfârșitul lunii august pentru derularea misiunilor de localizare și lichidare a incendiilor care au pus în pericol viața comunităților și a bunurilor acestora, a început deplasarea către România.

    Misiunea a fost realizată prin Mecanismul European de Protecție Civilă, în urma solicitării de asistență internațională a autorităților din Grecia.

    La finalul misiunii, în baza de operații, rectorul Academiei de Poliție, împreună cu ofițerii de legături eleni, au adresat sincere mulțumiri colegilor noștri, pentru dedicarea de care au dat dovadă și profesionalismul probat în tot acest timp.

    Felicitări și din partea noastră pentru modul în care ați acționat! Drum bun spre casă!

  • Bilanțul final al punctelor de lucru operaționalizate pe litoral, în sezonul estival 2023

    • 2.056 persoane asistate medical

    • 61 persoane recuperate din mediul acvatic

    • 247 incendii stinse de pompierii ce au deservit punctele temporare de lucru de pe litoral


    Începând cu data de 30 iunie și până pe 04 septembrie a.c., peste 250 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca cei care au ales să-și petreacă timpul liber pe litoral să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) a susținut misiunile orientate spre siguranța cetățenilor.

    Astfel, în cele două luni de la operaționalizare,forțele și mijloace de intervenție care au deservit punctele de prim ajutor au intervenit la 2.056 evenimente comparativ cu 2.492 în anul 2022 și 3.081 în anul 2021.

    În punctele de prim ajutor au fost asistate 587 persoane (94 fiind ale echipajelor SMURD care deserveau punctele de prim-ajutor avansat, preluate direct din punctele de prim-ajutor avansat) din care 497 adulți și 90 copii comparativ cu anul 2022 când au fost asitatate 745 persoane din care 580 adulți și 165 copii, și anul 2021 când au fost asistate un număr de 760 persoane din care 604 adulți și 156 copii.

    Ambulanțele SMURD sosite în sprijin au participat la un număr de 1.469 intervenții, 94 cazuri preluate din PPA și 1.375 din raionu latribuit, comparativ cu anul 2022când au fost înregistrate 1.794 intervenții și anul 2021 când au fost înregistrate 2.208 intervenții.

    Cele 5 ambulanţe ce au deservit punctele de prim ajutor au asistat un număr de 1.445 persoane din care 1.157 adulți și 288 copii comparativ cu anul 2022 când au fost asistate1.829 persoane din care 1.393 adulți și 436 copii și anul 2021 când au fost asistate 2.167 persoane din care 1.667 adulți și 500 copii.

    Din totalul persoanelor asistate un număr de 937 au fost transportate la spital, iar 508 nu au necesitat transport.

    Echipajele care au deservit punctele temporare de stingere au fost solicitate să intervină la 431 situații de urgență, comparativ cu anul 2022 când au intervenit la 360 situații de urgențăși și cu anul 2021 când au intervenit la 321.

    Situațiile de urgență pentru care au fost solicitate echipajele din punctele de lucru, după tipul de risc manifestat, se prezintă după cum urmează:

    - 5 pentru prim ajutor calificat;

    - 247 pentru stingerea incendiilor și incendiilor de vegetație uscată;

    - 13 pentru descarcerare;

    - 1 pentru hidrometeo periculoase;

    - 17 pentru căutare/deblocare persoane/animale din medii ostile vieții;

    - 148 alte situații;

    De asemenea, în perioada de referință, colegii noștri au salvat din mediul acvatic 43  persoane; din păcate, 18  persoane (adulte) și-au pierdut viața.

  • Misiunile modulului național de stins incendii, dislocat în Grecia, continuă

    Modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, dislocat în Grecia, alături de colegii eleni, continuă misiunile de limitare și stingere a incendiilor care pun în pericol comunități și bunuri.


    Astfel, în cursul zilei de ieri, 2 septembrie a.c, colegii noștri au asigurat măsurile de protecție și stingere a incendiilor, care s-au manifestat în apropierea localităților Aisymi și Leptokaria.


    De asemenea, modulul românesc a fost solicitat să acorde sprijin autorităților elene în zona Dadia, unde un vast incendiu de pădure și vegetație amenința să se răspândească rapid către localitățile învecinate.


    Misiunile desfășurate au vizat limitarea extinderii flăcărilor către zonele locuite și menținerea unei linii de protecție a localității Lefkimmi, pe mai multe sectoare.


    După mai multe ore de luptă continuă cu focului, salvatorii au reușit să localizeze și să stingă incendiul.


    În această misiune, au fost mobilizați 56 de pompieri români și 12 autospeciale de stingere.


    Intervențiile din teren s-au derulat sub directa coordonare a  ofițerului elen de legătură, delegat pentru asigurarea bunei  desfășurări a întregii misiuni.


    Acțiunile de sprijin continuă și astăzi, pe raza localității Lefkimmi.