Premiați cu ocazia Zilei Pompierilor din România

Premiați cu ocazia Zilei Pompierilor din România

Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, vineri, 13 septembrie a.c., Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a premiat trei cadre militare pentru activitatea remarcabilă, profesionalismul și implicarea manifestate, în gestionarea cu succes a misiunilor încredințate.


S-a conferit distincția Pompierul de onoare al anului domnului plt. adj. șef COFARU MIRCEA AURELIAN, cadru militar al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara, Detașamentul de Pompieri Petroșani.

Cu o experiență de aproape 2 decenii, a participat la diverse misiuni și intervenții, dând dovadă de seriozitate, profesionalism și spirit de colegialitate.

Una dintre misiunile relevante, în timpul cărora subofițerul s-a remarcat, este cea din data de 21 august 2024, atunci când un incendiu de vegetație uscată, produs în apropierea depozitului de combustibil din incinta Exploatării Miniere Vulcan, reprezenta un real pericol pentru comunitate. Deși se afla în timpul liber, colegul nostru s-a deplasat la fața evenimentului și a coordonat echipajele operative alocate la caz,  până la sosirea comenzii inspectoratului.

Datorită modului exemplar de intervenție, incendiul a fost  localizat în mod eficient și lichidat, fără a fi înregistrate victime.


S-a conferit distincția „Salvatorul de onoare al anului” domnului plutonier adjutant BUTUC Genu Cristi, subofițer în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea.

Cu o vastă experiență în intervențiile complexe, el ocupă funcția de șef de gardă intervenție-stingere la Secția de Pompieri Adjud, unde a demonstrat de nenumărate ori abilități excepționale de coordonare și luare a deciziilor sub presiune. Fiecare acțiune rapidă și precisă a sa a contribuit semnificativ la salvarea de vieți și la succesul misiunilor.

Unul dintre cele mai remarcabile momente din cariera sa a avut loc în comuna Homocea, unde echipajul operativ a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată.

Situația devenise critică, dar plutonierul adjutant Butuc Cristi a rămas calm și concentrat. În timpul recunoașterii preliminare, a observat o persoană inconștientă, aflată la doar câțiva metri de flăcări. Fără a ezita, a acționat cu viteza și curajul caracteristic, reușind să evacueze victima din zona periculoasă și să-i acorde imediat măsurile de prim-ajutor. Datorită intervenției sale rapide, persoana și-a recăpătat cunoștința, iar viața i-a fost salvată.


De asemenea, pentru profesionalismul, dedicarea și rezultatele obținute în activitatea desfășurată pe linie preventivă, s-a remarcat domnul colonel Georgescu Mihai din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, șef Inspecție de Prevenire, căruia i-a fost conferit titlul de cel mai bun inspector de prevenire al anului.

Începând cu anul 2001, ofițerul a ocupat diverse funcții în cadrul Inspecției de Prevenire, iar experiența acumulată în toată această perioadă, precum și spiritul inovativ și dăruirea față de profesie au contribuit la dezvoltarea instituțională și coeziunea între membrii echipei pe care a format-o și pe care o coordonează cu meticulozitate.

Domnul colonel Georgescu Mihai se evidențiază printr-un set de calități profesionale care îl recomandă ca lider al echipei, manifestând o rezistență remarcabilă și un echilibru emoțional exemplar. Aceste abilități îi permit să abordeze situațiile dificile cu eficiență,.

Respectarea eticii și deontologiei profesionale este un alt aspect fundamental al activității sale, iar disciplina este una dintre caracteristicile esențiale.


Îi felicităm, le mulțumim, ne mândrim cu ei și le dorim mult, mult succes în acțiunile viitoare!


SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


16.09.2024