Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori au intervenit prompt în peste 1.500 de situații de urgență la nivel național.


În acest interval de timp, echipajele operative au acționat pentru stingerea a 63 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 203 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.


De asemenea, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au intervenit în 1.260 de misiuni, dintre care 1.253 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 7 pentru descarcerare. În urma acestor cazuri, peste 1.248 de persoane au fost asistate medical.


Ieri, datorită eforturilor susținute pe timpul intervențiilor derulate, 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate.


Printre alte informații relevante menționăm faptul că, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși) în județele AG(1), BV(1), BZ(1), HR(4) și NT(1).


Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți și cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!




SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

13.09.2024