O nouă zi cu peste 2.000 de misiuni derulate!

O nouă zi cu peste 2.000 de misiuni derulate!

În cursul zilei de ieri, 20 august, la nivel național, pompierii militari au intervenit cu promptitudine pentru furnizarea răspunsului în urma celor 2.006 de solicitări de sprijin primite din partea populației.


În acest interval de timp, au fost înregistrate 1.498 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, ceea ce reprezintă peste 70% din numărul total de intervenții. Ca urmare a solicitărilor primite, echipajele SMURD au asistat medical aproximativ 1.500 de persoane aflate în dificultate.


De asemenea, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 261 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 247 de misiuni pentru protecția comunităților, cum ar fi deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.


Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitațiilor și intensificărilor vântului, incendiile de vegetație înregistrate au afectat suprafețe mari de teren. Astfel, ieri, pompierii au desfășurat peste 190 de intervenții pentru lichidarea focarelor care au cuprins mai bine de 840 de ha.


În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 11 mesaje RO-ALERT, semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș (2), Buzău (1), Harghita (6), Prahova (1) și Vrancea (1).


Pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență ce pot apărea și care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor, dinamica operativă va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor care se impun gestionării cu eficiență a acestora.


Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situații de urgență pot fi obținute prin intermediul platformei https://fiipregatit.ro/ și prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din Google Play Store și AppStore.


SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

21.08.2024