Cu sufletul întristat, aducem astăzi un pios omagiu colegului nostru, col. Florin Pop, șeful centrului Operațional Național din IGSU, un om extrem de îndrăgit, cald și generos, dedicat meseriei pe care a slujit-o mai bine de două decenii.
Perseverența și determinarea au fost definitorii în activitatea sa, calități dovedite până la final, când a pierdut dificila luptă cu o boală nemiloasă.
A fost un vizionar, un om cu un potențial extraordinar și un exemplu de profesionalism pentru toți cei care l-au cunoscut și au avut privilegiul să lucreze în aceeași echipă.
S-a născut în Jibou, un oraș micuț, dar extrem de frumos din județul Sălaj, într-o zi din toamna anului 1976. Părinții săi i-au fost călăuze pe drumul vieții și i-au insuflat, încă de mic, ambiția de a învăța, de a se pregăti cu sârguință și de a realiza ceva în viață.
,,Măi copile”, spunea deseori tatăl său, „să nu uiți, niciodată, că trebuie, atunci când te uiți în spate, să vezi că ai lăsat ceva în urma ta!”. Acesta a fost îndemnul care i-a dat forță, mereu, și l-a motivat.
Și-a dorit să fie un „cavaler al focului” și astfel a reușit să finalizeze cursurile Facultății de Pompieri în anul 2000, ca șef de promoție.
Și-a dorit să fie repartizat la Cluj, pentru a fi mai aproape de casă, de familia sa, dar și de Andreea, sufletul lui pereche care, imediat după absolvire, avea să îi devină soție.
În 2002, a preluat subunitatea Șimleu Silvaniei, unde a stat până în 2006, când s-a transferat la sediul central al ISU Sălaj, îndeplinind funcția de ofițer specialist I, la Centrul Operațional Județean.
În anul 2013, s-a mutat din nou la subunitate, la Zalău, unde a rămas până în 2016 când a câștigat concursul de șef al centrului operațional.
În toată această perioadă, Florin a muncit foarte mult! Împreună cu echipa sa, a dus la bun sfârșit proiecte de suflet, cu aceeași ambiție și determinare! A reușit să ridice două unități de pompieri, a construit garaje și a finalizat construcții care să ofere personalului condițiile optime pentru desfășurarea misiunilor.
Una dintre cele mai mari bucurii a fost atunci când a devenit părinte, iar pentru ca fiicele sale, Ada și Diana, să beneficieze de cea mai bună educație, și-a îmbunătățit talente ascunse, de la cele sportive sau artistice, la cele de comunicare, pentru a le crește frumos, alături de soția sa. Familia îi era icoană, iar ochii i se luminau de fiecare dată când povestirile noastre ne duceau către cei care ne așteaptă acasă.
După cum ne mărturisea, s-a preocupat să își dezvolte inteligența socială, conștient fiind că lucrul cu oamenii este cel mai greu.
Era mândru de faptul că a instruit și educat serii de militari în termen care i-au mulțumit, la finalul stagiului, pentru experiența extraordinară și pentru toate lucrurile învățate. Deși firești pentru unii, pentru alții erau gesturi și comportamente care le ridicau stima de sine și le oferea un viitor mult mai încrezător.
În perioada 2017 -2018, a fost împuternicit prim-adjunct al inspectorului șef de la ISU Sălaj.
A ridicat mereu ștacheta, a impus limite și a rămas întotdeauna OM.
Conștient fiind de potențialul său, a înțeles că doar pregătirea continuă îl va ajuta să ajungă în poziția din care să contribuie la evoluția instituțională și la acoperirea optimă a problematicii complexe pe care salvatorii români o au de gestionat.
A condus și coordonat, în decursul carierei sale, nenumărate misiuni complexe, atât în țară, cât și peste hotare.
A participat, în calitate de team lider, la prima misiune a modulului salvatorilor români, în afara granițelor țării, în sprijinul autorităților și comunităților din Grecia, zonă grav afectată de incendiile de pădure.
Întrebat fiind dacă este de acord să plece în aceasta misiune dificilă și de mare angajament, Florin a răspuns cu un ,,Da!” hotărât, deși nu știa ce provocări va avea de înfruntat acolo. Avea să conducă și să răspundă de viața, dar și de modul în care intervenea fiecare din cei 107 militari aflați sub comanda sa.
A reprezentat România la cele mai înalte standarde și s-a bucurat de aprecierea întregii comunități elene.
„Să nu vă lăsați!”, își îmbărbăta colegii. „Viețile celor pe care îi salvăm depind de felul în care noi ne facem treaba”.
Pentru meritele deosebite, a primit felicitări din partea consulului României la Salonic, distincția Departamentului pentru Situații de Urgență, „Emblema de Onoare” a Ministerului Afacerilor Interne și medalia ,,Bărbăție și Credință”, în grad de cavaler, din partea președintelui României.
La 15 mai 2022, l-am cooptat în echipa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a fost împuternicit șef Centru Operațional Național. Șase luni mai târziu, în urma promovării concursului, a fost numit, cu drepturi depline, pe această funcție.
Rezultatele sale au fost atribuite, în mare parte, familiei, din partea căreia a primit sprijin necondiționat. Tocmai de aceea, Florin i-a onorat pe cei dragi, cu multă iubire și un profund devotament.
Am împărtășit bucurii, provocări și momente de neuitat, iar spiritul său va continua să ne inspire și să ne ghideze. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru noi și pentru instituția noastră!
Dumnezeu să te odihnească în pace, Florin, și să aline suferința celor dragi ție, rămași printre noi!
Drum lin către stele, drag camarad, și să ne veghezi de Acolo, de Sus, din armata îngerilor!
Iubirea și recunoștința pe care ți le purtăm vor dăinui, pe veșnicie, în sufletele noastre!
Cu sufletul întristat, aducem astăzi un pios omagiu colegului nostru, col. Florin Pop, șeful centrului Operațional Național din IGSU, un om extrem de îndrăgit, cald și generos, dedicat meseriei pe care a slujit-o mai bine fghf SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
19.06.2024