Inspectoratul General pentru Situații de Urgență își menține ca priorități siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor acestora. Având în vedere complexitatea, dinamismul și intensitatea situațiilor de urgență la nivel național, dezvoltarea instituțională necesită implementarea celor mai bune practici, sens în care, instituția noastră dezvoltă permanent cele trei paliere: intervenţie, prevenire şi pregătire,pentru asigurarea unei reacții rapide și eficiente în orice situație.
Intervenţie
Din punct de vedere operațional, misiunile desfășurate de către salvatori în luna mai au crescut cu 34% comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceștia gestionând peste 53.000 de situații de urgență la nivel național.
Astfel, în perioada de referință (01-31.05.2024), echipajele SMURD au acționat în 44.813 cazuri de acordare a măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 45.000 de persoane au fost asistate medical, dintre care 4.021de copii.
De asemenea, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 1.791 incendii izbucnite la nivel național, prevenind extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, salvatorii au intervenit și în alte 6.437 acțiuni destinate protecției comunităților care aveau nevoie de sprijinul salvatorilor, iar echipajele de intervenție au salvat peste 1.700 de persoane din medii ostile vieții.
Prevenire
Activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la operatori economici cu activităţi din domeniile comerţ, alimentaţie publică, agrement, precum și la alte tipuri de obiective au continuat și în luna mai a acestui an.
Astfel, inspectorii de prevenire au desfășurat peste 5.500 de controale, în urma cărora au fost aplicate 10.725 de avertismente și 1.101 de amenzi, în cuantum de peste 9.500.000 lei. Pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, la 9 de obiective din categoria comerț și turism, din județele Argeș (1), Bacău (2), Călărași (1), Giurgiu (1), Sălaj (1) și Vaslui (3) s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării.
În paralel, specialiștii IGSU au prelucrat și personalul aflat la locul de muncă în ceea ce privește asigurarea intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea pompierilor. La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență au fost desfășurate 4.463 activități de instruire care au promovat măsurile de prevenire şi comportamentul ce trebuie adoptat în diferite situaţii de urgenţă, de amploare și intensitate deosebite, acțiune la care au participat peste 41.000 persoane.
Pregătire
În luna mai, pentru creșterea gradului de pregătire și eficientizarea modului de intervenție a personalului din cadrul structurilor IGSU, au fost organizate peste 270 de exerciții ce au vizat gestionarea misiunilor generate de incendii, cutremure, accidente, avarii, explozii, incendii în activități de transport, alunecări de teren sau accidente la obiective de tip SEVESO. Din totalul acestor activități practice, 21 de exerciții au presupus alocarea de forțe și mijloace în teren.
De asemenea, în perioada 30 aprilie – 09 mai a.c.,o delegație a inspectoratului general a participat la exercițiul „Vigorous Warrior 2024”conexat cu exercițiul „Clean Care 2024”, în zona Bakonykúti, din Ungaria. Obiectivul principal a constat în pregătirea răspunsului la urgență a structurilor medical-militare și civile.
În contextul misiunilor internaționale de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, o delegație a instituției noastre a participat în perioada 27-29 mai la evenimentul de închidere a proiectului „EU Support to Flood Prevention and Forest Fires Risk Management in the Western Balkans and Tȕrkiye”- IPA FF, în Bruxelles, Belgia.
Totodată, un specialist al IGSU a participat în intervalul 26-31 mai la Sesiunea de informare operațională avansată din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii (UCPM) în Hveragerði, Islanda. Această sesiune a avut drept obiectiv furnizarea specialiștilor participanți de cunoștințe necesare și abilități cerute pentru a putea performa într-o manieră competentă și eficientă în timpul mobilizării ca și membru al echipei europene de protecție civilă (EUCPT), inclusiv ca și personal TAST, în cadrul misiunilor desfășurate sub auspiciile UCPM.
De asemenea, în perioada 28.05-04.06.2024, un reprezentant al inspectoratului general a participat la procesul de reclasificare INSARAG a echipei de căutare-salvare de nivel mediu CHI-01, în calitate de clasificator în pregătire pentru componenta de management, în Santiago de Chile, Republica Chile.
***
Instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență sunt Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU. Accesați acum https://fiipregatit.ro/ sau descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
12.06.2024