Mesajul inspectorului general al IGSU

Mesajul inspectorului general al IGSU

Stimați invitați,

Dragi absolvenți,


Astăzi marcați o nouă etapă în viața voastră, devenind parte a unei instituții căreia societatea și cetățenii îi acordă multă încredere. Considerați acest moment debutul unei cariere care vă va pune la încercare abilitățile și stăpânirea de sine în situații complexe și deseori extreme. Drumul pe care-l veți parcurge va fi unul presărat cu sacrificii și eforturi, ghidați de simțul datoriei și al responsabilității față de comunitate.


Fiecare dintre voi reprezintă acum imaginea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, fie că sunteți în unități sau în comunitate. Construirea acestei încrederi necesită efortul fiecăruia, se câștigă greu și poate fi ușor de pierdut.


Nu uitați niciodată că profesia pe care ați ales-o nu este doar un loc de muncă, ci o chemare. Să nu vă descurajați în fața provocărilor, ci să le priviți ca pe o oportunitate de a vă demonstra profesionalismul și determinarea. Fiți mereu conștienți de riscurile la care vă expuneți și nu uitați niciodată să manifestați empatie față de cei care au nevoie de ajutorul vostru.


Pregătirea de specialitate pe care ați primit-o și rigoarea manifestată de cadrele acestei prestigioase instituții militare de învățământ au fost fundamentale în dezvoltarea abilităților și cunoștințelor necesare formării voastre profesionale inițiale. Continuați să vă pregătiți intens și să demonstrați că puteți face mai mult pentru comunitate.


Felicitări și mulțumiri profesorilor, instructorilor și tuturor celor care au contribuit la formarea voastră, dezvoltându-vă competențele și trăsăturile de caracter necesare în această profesie. Mulțumiri speciale părinților și rudelor voastre, care v-au susținut în această călătorie și v-au oferit sprijinul și înțelegerea lor.


Vă încurajez să continuați să vă perfecționați, să fiți mereu deschiși la învățare și să nu uitați niciodată valorile care stau la baza acestei profesii: curajul, devotamentul, onoarea și solidaritatea.


Vă felicit și vă urez o carieră împlinită și plină de realizări!





INSPECTOR GENERAL


General

DAN-PAUL IAMANDI

26.04.2024