Bilanțul misiunilor zilnice

Bilanțul misiunilor zilnice

Acordarea măsurilor de prim ajutor calificat și stingerea incendiilor sunt doar câteva exemple din tipurile de misiuni destinate protecției comunităților desfășurate de către pompierii militari din întreaga țară, în ultimele 24 de ore.


Astfel, în cursul zilei de ieri, echipajele operative au intervenit la 1.520 de solicitări înregistrate la nivel național, cele mai numeroase dintre acestea fiind în zona București – Ilfov și în județele Cluj, Argeș și Mureș.


O pondere de aproximativ 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor calificat, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 1.267 de persoane.


Colegii noștri au acționat și pentru localizarea și lichidarea celor 51 de incendii înregistrate la nivelul întregii țări. Totodată, echipajele operative au gestionat 180 de misiuni destinate protecției comunităților, cum ar fi căutarea, deblocarea, salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN, operațiuni de descarcerare, precum și alte situații de urgență.


Pe fondul precipitațiilor înregistrate în cursul ultimelor zile, la nivel național, numărul incendiilor de vegetație a fost în scădere, înregistrându-se astfel de evenimente, mult sub media valorilor înregistrate la începutul acestei luni. Oamenii trebuie să conștientizeze
pericolul reprezentat de astfel de incendii, sens în care reamintim faptul că arderea miriștilor sau a vegetației este strict interzisă și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) și de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice).


Pe lângă toate aceste situații, pompierii au continuat acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor străini veniți în România.


***


Derularea activităților de informare și de educare a populației asupra măsurilor și a modului de comportare specifice tipurilor de risc reprezintă un deziderat important, pentru creșterea gradului de reziliență a comunităților.


Fiți partenerii noștri și participați la acțiunile destinate publicului larg.


Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de cunoștințele și acțiunile noastre. Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă gratuit din App Store și Google Play.


Respectați recomandările noastre, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!


SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

07.11.2023