Bilanțul salvatorilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul salvatorilor din ultimele 24 de ore

Ziua de ieri, 17 octombrie, s-a dovedit a fi una solicitantă pentru pompieri. Astfel, în ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat aproximativ 1.500 situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Arad, Galați și Brașov.


Din totalul misiunilor la care colegii noștri au intervenit, 86 au fost pentru stingerea incendiilor. Dintre aceste acțiuni, 44 au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri).


De asemenea, echipajele SMURD au intervenit la 1.219 solicitări la nivel național, în urma cărora 1.240 persoane au primit asistență medicală de urgență.


Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 170 misiuni pentru protecția comunităților.


O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare și prim ajutor acționând la 9 astfel de solicitări.


❗O astfel de misiune a fost cea a salvatorilor clujeni care au fost solicitați să intervină la un accident produs ieri, pe raza localității Feleacu, DN 1, în care au fost implicate un microbuz și un autoturism. Ca urmare a numărului mare de persoane implicate în evenimentul rutier, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Colegii noștri au evaluat și acordat asistență medicală la fața locului tuturor persoanelor implicate în accident, ulterior toate cele 16 victime fiind  transportate la spital.


Pentru avertizarea populației, la nivel național au fost transmise 6 mesaje prin sistemul RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea (5) au vizat prezența animalelor periculoase (urși), în județele Bacău, Mureș, Neamț și Vrancea.


Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 121 pompieri și 45 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.


Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.


Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.



SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

18.10.2023