În ultimele 24 de ore, la nivel național, salvatorii au acționat pentru gestionarea a 1.716 situații de urgență. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru acordarea de prim ajutor, 1.331 de persoane fiind asistate medical.
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 92 incendii, precum și în alte 304 intervenții destinate protecției comunităților și a bunurilor acestora.
De asemenea, în perioada de referință, echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină în 4 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 9 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 84 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 28 privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele AG, BV, BZ, BH, CV, HR, MS, NT, PH, VL și VN, 55 privind fenomenele hidrometeorologice/meteorologice periculoase în județele AR, AG, BV, BC, BH, BN, CV, CJ, CS, DJ, DB, GJ, HR, HD, IS, MM, MH, OT, PH, SV, SM și TM și 1 privind producerea unui incendiu cu degajări mari de fum în județul DB.
Concomitent cu misiunile desfășurate pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, peste 3.400 pompieri militari, cu peste 2.800 de mijloace tehnice, au fost la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice prognozate pentru această perioadă. Astfel, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 35 de localități din 18 județe (AB, AR, BC, BV, CS, CJ, DB, DJ, GJ, HR, HD, IS, MH, OT, PH, SM, SV și TR) pentru evacuarea apei 8 case, 81 curți, 1 anexă gospodărească, 29 beciuri/subsoluri, precum și pentru degajarea a 11 copaci căzuți pe carosabil, fiind avariate 2 autoturisme și 2 imobile.
În continuare, echipajele operative ale inspectoratelor pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, la solicitările de sprijin primite din partea autorităților și cetățenilor. Evoluția situațiilor de urgență va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
06.07.2023