❗Peste 1.450 de persoane asistate medical, 46 de incendii și alte 267 de misiuni pentru protecția comunităților
În cursul zilei de ieri, 26 iunie a.c., salvatorii au intervenit pentru gestionarea a 1.748 de situații de urgență înregistrate la nivel național.
Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 46 de incendii înregistrate, iar echipajele SMURD au intervenit la 1.431 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Concomitent cu aceste tipuri de intervenții, pompierii au gestionat cu promptitudine 267 de misiuni destinate protecției comunităților.
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
❗Un incendiu a izbucnit, ieri, într-o gospodărie din localitatea Urișor, pentru stingerea căruia au acționat pompierii militari din județul Cluj. Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că flăcările se manifestau generalizat la o anexă, precum și la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore de luptă continuă cu flăcările, fără a fi înregistrate victime.
De asemenea, în perioada de referință, la nivel național, au fost transmise 21 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș (5), Bacău (1), Brașov (6), Buzău (1), Covasna (1), Harghita (2), Hunedoara (1), Prahova (2), Vâlcea (1) și Vrancea (1).
Pe lângă aceste situații, pompierii continuă acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră. Astfel, în data de 26.06.2023, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 164 de pompieri și 100 de mijloace tehnice.
În continuare, echipajele operative rămân la datorie pentru gestionarea cu eficiență a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
27.06.2023