În cursul zilei de ieri, 15 iunie a.c., la nivel național, pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.619 situații de urgență. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru acordarea de prim ajutor, 1.322 de persoane fiind asistate medical.
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 59 incendii, precum și în alte 229 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane și animale, inundații, fenomene hidrometeorologice periculoase și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.
Echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină în 9 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 35 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 28 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 5 mesaje privind manifestarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, în județele Dolj, Gorj, Mehedinți și Olt, iar 23 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Mureș, Prahova și Vrancea.
Concomitent cu misiunile desfășurate pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au acționat în sprijinul cetățenilor pentru înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă. Astfel, pe parcursul zilei de ieri, salvatorii au acționat în 20 de localități din 6 județe (BV, DJ, GJ, MH, NT și OT) pentru evacuarea apei din 2 case, 82 curți, 4 beciuri, precum și pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil.
Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate. Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
16.06.2023