În urma manifestării fenomenelor meteorologice caracterizate prin viscol, ninsori abundente și vânt puternic, în ultimele 24 de ore (5 februarie, ora 07.00 - 6 februarie, ora 07.00), s-au înregistrat efecte în 20 de localități din 17 județe (AB, AG, BH, BR, BZ, CS, CJ, CT, DJ, GL, GJ, HD, SB, SV, TM, TL și VN).
Pompierii împreună cu celelalte structuri și autorități implicate în gestionarea situațiilor generate de vremea rea au intervenit pentru evacuarea/salvarea a 98 persoane, precum și pentru deblocarea mai multor autovehicule înzăpezite, degajarea a 14 copaci și a unor elemente de construcție, fiind avariate 43 autoturisme și 2 imobile.
Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în zonele afectate de vremea severă, au fost luate următoarele măsuri:
· menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente, pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp
· asigurarea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub incidența codurilor de vreme rea
· realizarea manevrei de forțe și mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență prin suplimentarea capabilităților de la ISU Argeș cu 3 șenilate din cadrul ISU Dâmbovița, ISU Olt și ISU Vâlcea.
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari din județul Sibiu au intervenit la ieșirea din stațiunea montană Păltiniș, în Satul de vacanță Șanta, pentru evacuarea a zeci de persoane. Acestea au fost coborâte în siguranță, fără afecțiuni medicale.
Pentru gestionarea acestei situații în condiții optime au fost mobilizate, pentru intervenția în sistem integrat, forțe ale MAI, pompieri și jandarmi montani.
NU UITAȚI!
Pentru siguranţa dumneavoastră, evitați pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar, dacă deplasarea este absolut necesară, să vă informați, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
Înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
Urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale.
Totodată, în ceea ce privește traficul rutier, 2 drumuri naționale și 4 drumuri județene sunt blocate din cauza zăpezii.
De asemenea, traficul este restricționat pe 3 drumuri naționale. Pentru remedirea situațiilor, autoritățile competente acționează constant cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant.
La acest moment se intervine în județele Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Galați și Vrancea pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență cauzate de manifestarea fenomenelor meteo periculoase în zonele vizate de vremea nefavorabilă, forțe ale Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, polițiști, jandarmi), precum și personal specializat din cadrul Administrației Drumurilor se află în teren pentru remedierea situațiilor apărute.
Având în vedere că mai multe județe din zona Carpaților Meridionali și Orientali, jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea sunt sub atenționare meteorologică până astăzi la ora 20.00, situația este în dinamică, iar evoluția acesteia va fi atent monitorizată pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Urmăriți recomandările transmise de autorități și informați-vă asupra măsurilor și a modului de comportare în situații de urgență!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
06.02.2023