Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.443 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (18.10.2022).
La nivel național, 1.267 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (291 cazuri), urmată de județele Cluj (63 cazuri), Timiș (58 cazuri) și Mureș (56 cazuri).
În afara acestor situații, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 48 de incendii, precum și în alte 147 de intervenții în sprijinul comunităților.
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 9 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate pompierii militari au salvat 5 persoane aflate în dificultate.
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
❗O intervenție care a presupus atenție sporită din partea echipajelor de descarcerare și prim ajutor a avut loc ieri, în județul Vrancea, pe raza municipiului Adjud, DN 2, unde pompierii militari au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs între trei autoturisme. În urma impactului au rezultat trei victime, dintre care două încarcerate, în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au extras persoanele blocate în autoturism și au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Colegii noștri au asistat și evaluat medical cel de-al treilea ocupant al autoturismului, ulterior acesta fiind transportat la spital conștient și cooperant.
❗O misiune complexă a salvatorilor militari din municipiul Iași a avut loc ieri când au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între un autoturism și o basculantă. Ajunși la locul solicitării, colegii noștri au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat două victime încarcerate, dintre care una inconștientă în stop cardio-respirator. Echipajele de descarcerare au scos cele două persoane dintre fiarele contorsionate și echipajele SMURD au aplicat manevre de resuscitare. Ulterior, ambii tineri au fost transportați la spital pentru asistență medicală de specialitate.
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 248 de pompieri salvatori cu 159 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
19.10.2022