În perioada 03-07.10.2022, a avut loc, în București, misiunea echipei de evaluare inter pares („peer review”), organizată în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al UE.
Asigurând o analiză independentă, evaluarea inter pares facilitează învățarea reciprocă și schimbul de bune practici și vine în ajutorul autorităților naționale în identificarea unor abordări optime în materie de politici și practici în domeniul managementului riscurilor de dezastre.
Evaluarea inter pares în România a fost solicitată în contextul elaborării, în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului de reducere a riscului de dezastre și a sistemului de apărare împotriva incendiilor la nivel național” – POCA 866, a primei versiuni a Strategiei Naționale de Reducere a Riscurilor de Dezastre, unul dintre rezultatele așteptate fiind îmbunătățirea și operaționalizarea acestui document strategic.
Activitatea a fost compusă dintr-o serie de sesiuni de prezentări și discuții libere, fiind organizată pe teme specifice domeniilor Guvernanța reducerii riscurilor de dezastre, Planificarea managementului riscurilor și Măsuri de prevenire a riscurilor, precum și pe aspecte orizontale precum finanțarea măsurilor de reducere a riscurilor, creșterea nivelului de conștientizare, protecția socială, reziliența sectorului privat etc.
Activitatea a adus împreună o gamă largă de actori din domeniul managementului riscurilor de dezastre/reducerii riscurilor de dezastre, de la autorități centrale și locale, la mediul academic și reprezentanți ai societății civile.
Mulțumim tuturor entităților care au înțeles că „Reducerea riscurilor de dezastre este responsabilitatea tuturor” și au acceptat să participe la această activitate importantă pentru deblocarea situației actuale și promovarea reducerii riscurilor de dezastre în România.
PREZENTAREA STRATEGIEI NATIONALE DE REDUCERE A RISCURILOR DE DEZASTRE
12.10.2022