Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore


La nivel național, în ultimele 24 de ore, pompierii au gestionat 1.883 de situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.


Astfel, 1.467 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (291 cazuri), urmată de județele Constanța (71 cazuri), Timiș (70 cazuri), Mureș (69 cazuri) și Cluj (58 cazuri).


În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 160 de incendii, precum și în cazul altor 260 de intervenții în sprijinul comunităților.


Din totalul celor 160 de incendii care au avut loc ieri la nivel național, 104 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate peste 200 ha de teren.


De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 15 persoane aflate în dificultate.


Dintre misiunile cele mai solicitante, amintim:


Pompierii sibieni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui minor posibil înecat în apa unui lac artificial din localitatea Marpod. Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării au găsit băiatul în stop cardiorespirator. Salvatorii au început manevrele de resuscitare la care victima a răspuns favorabil, iar ulterior a fost transportată la spital.


Un alt eveniment care a necesitat atenție sporită din partea colegilor noștri a avut loc pe parcursul zilei de ieri în județul Timiș, unde pompierii au intervenit pentru gestionarea unui incendiu izbucnit la un apartament din municipiul Timișoara. Salvatorii au acționat pentru localizarea flăcărilor și ventilarea încăperilor inundate de fumul dens. În timpul operațiunilor de stingere, echipajele de intervenție au evacuat și 10 persoane din blocul de locuințe. Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime.


Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii au acționat și în contextul manifestării fenomenelor meteorologice. Vremea rea a produs efecte la nivelul a 8 localități din județele Argeș, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un subsol de bloc, 7 curți, 2 străzi și 1 operator economic. Echipajele de pompieri au acționat pentru degajarea a 24 de copaci și 2 stâlpi căzuți pe carosabil, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie, fiind afectate 13 autoturisme, 6 blocuri de locuințe și 9 case.


În ultimele 24 de ore au fost transmise 16 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care: 7 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Brașov (1), Harghita (2), Hunedoara (1), Mureș (1) și Prahova (2); 4 mesaje privind avertizări meteorologice imediate, ce au vizat județele Buzău (1), Caraș-Severin (1) și Dolj (1); 4 mesaje privind avertizări meteorologice imediate transmise de IGSU, ce au vizat județele Brașov, Covasna, Dolj, Gorj și Vâlcea; 1 mesaj privind dispariția unei minore, ce a vizat localități din județul Bacău.


Pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.


Astfel, în data de 04.07.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 371 pompieri și 221 mijloace tehnice.


Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.


Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


05.07.2022