Bilanțul misiunilor din data de 17 mai 2022

Bilanțul misiunilor din data de 17 mai 2022

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.512 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (17.05.2022).


La nivel național, 1.226 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (277 cazuri), urmată de județele Timiș (75 cazuri), Mureș (63 cazuri) și Cluj (48 cazuri).


În ultimele 24 de ore pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 81 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 208 misiuni pentru protecția comunităților.


Echipajele de descarcerare au intervenit în 3 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele implicate în accidente rutiere.


De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 7 persoane aflate în dificultate.


Totodată, în ultimele 24 de ore au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, astfel: 2 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Covasna (1) și Vrancea (1); 4 mesaje privind producerea fenomenelor meteorologice periculoase, în județele Arad (1), Gorj (1), Timiș (1) și Vâlcea (1).


Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:


❗ O misiune complexă care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor cărășeni a avut loc ieri, pe DN 58B, în zona localităților Reșița și Bocșa, în urma unui accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme. Echipajele de intervenție au acordat măsuri de prim ajutor celor 6 ocupanți, ulterior acestea fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare.


Pe lângă aceste situații, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea de activități specifice din zona de frontieră.


Totodată, în data de 17.05.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 450 de pompieri și 177 de mijloace tehnice.


Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.


Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro



SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

18.05.2022