Misiunile din ultimele 24 de ore

Misiunile din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, echipajele SMURD au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență celor 1.163 persoane aflate în dificultate.


În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 52 de incendii, precum și în alte 185 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane și animale, distrugere muniție neexplodată și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.


Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 7 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 3 persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore (2 persoane în județul CL și 1 persoană în județul PH).


Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:


O intervenție complexă, care a presupus alocarea de forțe suplimentare, a fost gestionată de salvatorii constănțeni în urma unui incendiu care a cuprins mansarda unui imobil din orașul Năvodari. Întrucât incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2.300 mp, forțele de intervenție au fost suplimentate gradual. Pe timpul intervenției pompierii au evacuat un bărbat de 82 ani, iar alte 14 persoane s-au autoevacuat. Incendiul a fost lichidat după circa 6 ore de luptă cu flăcările și din fericire nu au existat victime.


❗ Un alt eveniment, care din nefericire s-a soldat cu victime a avut loc în municipiul Călărași, în urma impactului dintre un autoturism și un autotren. În urma evenimentului două persoane și-au pierdut viața.


Pe lângă aceste situații, pompierii continuă acțiunile desfășurare în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.


De asemenea, în data de 05.05.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 358 de pompieri și 192 de mijloace tehnice.


În ultimele 24 de ore au fost transmise 4 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județele Bistrița Năsăud (2), Covasna (1) și Neamț (1).


Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.


Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.


Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

06.05.2022