În cursul zilei de ieri, 07 aprilie a.c., pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.445 de situații de urgență. Cele mai multe cazuri au fost reprezentate de solicitările pentru acordarea de prim ajutor, 1.158 de persoane fiind asistate medical.
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 103 incendii, precum și în alte 171 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane și animale, distrugere muniție neexplodată și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.
Din totalul celor 103 incendii care au avut loc ieri, 53 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 160 ha de teren și 7 ha de fond forestier.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 4 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 3 persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore(1 persoană în județul AR, 1 persoană în județul CT și 1 persoană în județul PH).
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
❗O intervenție complexă a avut loc ieri, în județul Iași, unde echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea flăcărilor izbucnite la un centru de reciclare, în localitatea Lunca Cetățuii. Pompierii ajunși la locul evenimentului au constatat că arderea se manifesta la trei construcții, pe o suprafață de aproximativ 1.500 mp. Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecția populației aflate în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO – ALERT. Incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime.
❗O altă misiune care a presupus efort susținut din partea salvatorilor bucureșteni a avut loc ieri, unde colegii noștri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, cu posibilitate de extindere la alte imobile aflate în vecinătate. Echipajele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat că flăcările se manifestau la două imobile, pe o suprafață de aproximativ 400 mp. După aproximativ patru ore, incendiul a fost stins în limitele găsite, fără a se înregistra victime.
❗Un eveniment soldat cu victime a avut loc tot pe parcursul zilei de ieri, în județul Mehedinți, unde echipaje de descarcerare și prim ajutor au acționat la un accident rutier produs între două autovehicule, pe centura de ocolire a municipiului Drobeta Turnu Severin. În urma incidentului au rezultat două victime, dintre care una încarcerată. Pompierii au extras victima dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului. Cele două persoane au fost evaluate și asistate medical, acestea fiind ulterior transportate la spital.
Pe lângă aceste situații, pompierii continuă acțiunile desfășurare în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
De asemenea, în data de 07.04.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 604 de pompieri și 236 mijloace tehnice.
În ultimele 24 de ore au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, astfel: 1 mesaj privind prezența animalelor sălbatice (urs), în județul Harghita; 1 mesaj privind producerea unui incendiu, în județul Iași.
Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE