Ieri, 16.03.2022, a fost o altă zi solicitantă pentru pompierii din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Prahova, Cluj și Timiș.
O pondere de peste 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele de paramedici SMURD ( 1.155 de cazuri din totalul de 1.435 de situații de urgență gestionate).
Totodată, echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și stingerea celor 108 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 168 misiuni pentru protecția comunităților.
Din totalul celor 108 incendii care au avut loc ieri, 57 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 200 ha de teren.
Echipajele de descarcerare au intervenit în 4 situații, pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele implicate în incidente rutiere.
❗O misiune care a necesitat atenție sporită din partea pompierilor a avut loc ieri, în județul Suceava, unde echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc, cu patru etaje, în localitatea Ostra. Sosite la locul de evenimentului, forțele de intervenție au constatat că arderea se manifesta violent, pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Din fericire, salvatorii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor. Incendiul a fost stins în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.
De asemenea, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
Totodată, în data de 16.03.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 745 de pompieri și 275 de mijloace tehnice.
În ultimele 24 de ore a fost transmis prin sistemul RO-ALERT, 1 mesaj de avertizare a populației, privind prezența animalelor sălbatice (urs), în județul Brașov.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
17.03.2022