Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.720 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (15.03.2022).
La nivel național, 1.190 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (310 cazuri), urmată de județele Timiș (68 cazuri), Mureș (61 cazuri) și Cluj (50 cazuri).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 336 de incendii, precum și în alte 200 de intervenții în sprijinul comunităților.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 2 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 2 persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore(1 persoană în județul SB și 1 persoană în județul TM).
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
❗O misiune complexă, care a presupus efort susținut din partea salvatorilor a avut loc ieri, în județul Suceava, unde echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, ca urmare a exploziei unei butelii, la o casă, pe raza localității Bădeuți. Salvatorii au preluat doi adulți, cu arsuri, care, după acordarea primului ajutor medical, au fost transportați la spital. Flăcările au fost stinse în limitele găsite, afectând o suprafață de 50 mp.
❗Din totalul celor 336 incendii care au avut loc ieri, 267 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 1200 ha de teren și 7 ha de litieră. Un astfel de incendiu de vegetație uscată, care s-a soldat și cu o victimă, a avut loc ieri după-amiază, în județul Maramureș, unde pompierii au stins cu promptitudine flăcările, însă, din nefericire, o persoană a fost surprinsă de incendiu, cu arsuri pe toată suprafața corpului. După acordarea măsurilor de prim ajutor, aceasta a fost transportată la spital.
Pe lângă aceste situații, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
Totodată, în data de 15.03.2022, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 707 de pompieri și 329 de mijloace tehnice.
De asemenea, în ultimele 24 de ore a fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județul Harghita.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
16.03.2022