În cursul zilei de ieri (22.02.2022), pompierii au intervenit în peste 1.600 de situații de urgență
La nivel național, în ultimele 24 de ore, pompierii au gestionat 1.654 de situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Astfel, 1.275 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (323 cazuri), urmată de județele Mureș (64 cazuri), Cluj (59 cazuri) și Timiș (55 cazuri).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 91 de incendii, precum și în cazul altor 275 intervenții în sprijinul comunităților.
Din totalul celor 91 incendii care au avut loc ieri, 50 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 100 ha de teren.
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 5 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
O intervenție soldată cu victime a avut loc ieri dimineață, în județul Arad, localitatea Zerind, unde colegii noștri au acționat în urma unui incendiu, produs la o locuință. Echipajele de intervenție sosite la fața locului au constatat că flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 120 mp . Pompierii au lichidat incendiul prompt, însă, din nefericire, în interiorul imobilului a fost găsită o persoană decedată (femeie, 85 ani). O altă persoană a fost asistată medical la locul evenimentului, fără a fi necesar transportul la o unitate spitalicească.
O altă misiune care putea avea repercusiuni grave a avut loc tot ieri, în județul Neamț, unde echipaje de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la o garsonieră dintr-un bloc, în municipiul Piatra Neamț. În momentul sosirii forțelor de intervenție, arderea se manifesta cu flacără deschisă, în interiorul garsonierei. Pe timpul operațiunilor de stingere, pompierii au identificat o persoană, în stare de inconștiență, care, după acordarea măsurilor de prim ajutor, a fost transportată la spital. De asemenea, salvatorii au evacuat 25 de persoane, dintre care doi copii, cu atac de panică. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Totodată, pe parcursul ultimelor 24 de ore au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind incidența de răspândire a SARS-CoV-2, în județele Ialomița, Neamț și Satu Mare.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
23.02.2022