Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

 

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.804 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (20.01.2022).

 

La nivel național, 1.203 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (269 cazuri), urmată de județele Timiș (65 cazuri), Constanța (61 cazuri) și Mureș (59 cazuri).

 

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 154 de incendii, precum și în alte 349 de intervenții în sprijinul comunităților.

 

Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 11 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 3 persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore (1 persoană în județul MH, 1 persoană în județul SB și 1 persoană în județul SM).

 

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

 

O intervenție, care a necesitat atenție sporită din partea pompierilor, a avut loc în județul Neamț, unde salvatorii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, atunci când o cisternă încărcată cu xilen, s-a răsturnat pe partea carosabilă, pe DN 15, pe raza localității Grințieș. Colegii noștri ajunși la locul evenimentului au constatat că autoutilitara prezenta scurgeri minore de solvent. Echipajele de intervenție au evacuat, preventiv, 10 persoane, din 7 locuințe, aflate în proximitatea accidentului. Din fericire, în urma incidentului, nu s-au înregistrat victime.

 

O altă misiune complexă, care a presupus efort susținut din partea salvatorilor a avut loc în Botoșani, unde echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, de vegetație uscată, cu pericol de propagare la locuințele din apropiere. Flăcările au fost stinse, iar în urma arderii nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

 

Un eveniment, soldat cu pierderea unor vieți a avut loc în cursul nopții, în județul Galați, unde pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la anexa unei case, în localitatea Drăgușeni. Echipajele de intervenție au lichidat prompt flăcările, însă, din nefericire, în interior, 2 persoane au fost găsite decedate.

 

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT privind incidența de răspândire a SARS-CoV-2 în localități din județele Bistrița-Năsăud (1) și Satu Mare (1).



Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

 


                                                                  SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

21.01.2022