În cursul zilei de ieri, pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.522 de situații de urgență. La nivel național, au fost înregistrate 1.143 de solicitări pentru acordarea de prim ajutor, 1.081 de persoane fiind asistate medical.
În afara acestor situații, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 55 de incendii, în cazul a 15 accidente rutiere, precum și în alte 309 misiuni, cum ar fi: acțiuni desfășurate în contextul fenomenelor meteorologice periculoase, inundații, deblocare persoane și animale, precum și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.
Una dintre intervențiile relevante gestionate în cursul zilei de ieri a avut loc în municipiul București, unde salvatorii au fost solicitați pentru extragerea unei femei în vârstă de 60 ani, blocată într-un rost de dilatație dintre 2 scări de bloc. Pompierii au extras victima, ulterior fiind transportată la spital, după acordarea măsurilor de prim ajutor.
O altă misiune care a presupus atenție sporită din partea pompierilor a fost și cea din județul Ialomița, unde echipaje de descarcerare și prim ajutor au intervenit în urma unui accident rutier între un autoturism și o autoutilitară, pe DN 21, între localitățile Iazu și Slobozia Nouă. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, ocupanți ai autoturismului. Salvatorii au depus eforturi considerabile, însă, din nefericire, o persoană a decedat, din cauza leziunilor suferite, generate de impactul puternic, iar alte două persoane au fost evaluate și asistate medical, ulterior fiind transportate la spital.
Concomitent cu misiunile de stingere a incendiilor și a celor de descarcerare, în contextul fenomenelor de vreme rea, salvatorii au intervenit în sprijinul autorităților și populației din zonele aflate sub incidența acestora.
Astfel, vremea nefavorabilă a produs efecte în 8 localități din 7 județe (AB, AR, CT, GL, IS, HR, PH) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru degajarea a 4 copaci căzuți pe autoturisme/carosabil, fiind afectate 2 autoturisme și 3 podețe pietonale. Totodată, salvatorii au intervenit pentru deblocarea din zăpadă a 5 autoturisme.
De asemenea, evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este permanent monitorizată la nivelul IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
28.12.2021