Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru pompierii din întreaga țară!
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.333 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore.
La nivel național, 1.027 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (260 cazuri), urmată de județele Cluj (54 cazuri), Timiș (53 cazuri) și Mureș ( 51 cazuri).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 49 incendii, precum și în alte 232 de intervenții în sprijinul comunităților.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
O misiune complexă, care a necesitat atenție sporită din partea colegilor noștri, a avut loc în județul Galați, unde echipajele de pompieri au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o garsonieră, situată la etajul 3, al unui bloc, în municipiul Galați. Salvatorii sosiți la fața locului au constatat că flăcările se manifestau violent, cu fum dens, pe o suprafață de aproximativ 25 mp. Pe timpul operațiunilor de stingere, 9 persoane au fost evacuate, iar 1 persoană a fost transportată la spital.
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost transmise 5 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 2 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Harghita (2); 3 mesaje privind instituirea măsurii de carantină zonală și incidența de răspândire a SARS-CoV-2 în județele: Bistrița-Năsăud, Ialomița și Satu Mare.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate in dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
25.11.2021