În acest sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii militari au gestionat 5.461 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 4.378 persoane aflate în dificultate.
Salvatorii au intervenit pentru stingerea a 119 incendii, precum și în alte 937 intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată, inundații.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 14 de accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În ciuda eforturilor salvatorilor, în urma acestor evenimente, 5 persoane și-au pierdut viața.
Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:
Intervenția de vineri a pompierilor buzoieni, în urma unei explozii, neurmată de un incendiu, care s-a produs la o butelie, aflată într-un apartament, situat la etajul 4, al unui bloc de locuințe, din municipiul Buzău. În urma exploziei au fost evacuate 15 persoane și au rezultat 2 victime, care au fost transportate la spital, după acordarea măsurilor de prim ajutor.
O altă misiune, care a necesitat atenție sportită din partea salvatorilor, a avut loc sâmbătă, unde s-a intervenit în urma unui incendiu produs într-un apartament, în județul Teleorman, localitatea Alexandria. Forțele de intervenție sosite la locul evenimentului au constatat că flăcările se manifestau cu fum dens, pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp, însă 9 persoane au fost evacuate, iar 5 dintre acestea au primit îngrijiri medicale, 3 fiind transportate la spital.
De asemenea, un eveniment grav, soldat cu victime, a avut loc duminică, în județul Botoșani, unde echipajele de descarcerare au acționat în urma unui accident rutier, unde un autoturism în care se aflau 4 persoane a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat. În pofida tuturor eforturilor depuse de pompieri, 3 persoane au decedat din cauza impactului puternic, iar cea de-a patra a fost transportată la spital.
În continuare, pompierii salvatori rămân la datorie pentru intervenția optimă la solicitările cetățenilor. Totodată, Centrul Operațional Național al IGSU va asigura monitorizarea dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență înregistrate la nivel național.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
18.10.2021