Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

 

 

În cursul zilei de ieri, la nivel național, peste 1.400 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor SMURD.

 

Cele mai numeroase misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă au fost derulate în zona București-Ilfov (398), urmată de județele Timiș (69), Cluj (66) și Mureș (57).

 

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 180 incendii, precum și în alte 233 de intervenții în sprijinul comunităților.

 

De asemenea, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor implicate în accidente rutiere.

 

O intervenție relevantă, gestionată în cursul zilei de ieri, a avut loc în județul Sălaj, unde colegii noștri au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă, în localitatea Românași. Pompierii au intervenit prompt și au stins flăcările care se manifestau la nivelul acoperișului, fără a fi înregistrate victime.

 

Totodată, din totalul de 180 de incendii, 145 dintre acestea au fost arderi necontrolate la miriști și vegetație uscată, fiind afectate aproximativ 400 ha.

 

În ultimele 24 de ore au fost transmise 18 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 11 mesaje privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județele Argeș (2), Bistrița-Năsăud (1), Brașov (2), Harghita (3), Mureș (2) și Neamț (1); 7 mesaje privind incidența de răspândire a SARS-CoV-2 în județele Dâmbovița (4), Maramureș (1), Satu Mare (1) și Tulcea (1).

 

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

06.10.2021