În cursul zilei de ieri, la nivel național, peste 1.300 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor SMURD, cele mai numeroase astfel de misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov (325), urmată de județele Mureș (66), Timiș (64) și Sibiu (56).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 130 incendii, precum și în alte 193 de intervenții în sprijinul comunităților.
De asemenea, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 12 cazuri, pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor, implicate în accidente rutiere.
Totodată, dintre cele 130 de incendii la care au intervenit pompierii ieri, 90 au fost arderi necontrolate la miriști, vegetație uscată și gunoi, fiind afectată o suprafață de aproximativ 400 ha.
O misiune, care a presupus alocarea unui număr suplimentar de forțe, a avut loc în județul Caraș - Severin, unde salvatorii au acționat în urma producerii unui accident auto, între două autoturisme, pe raza localității Caransebeș. Pompierii s-au deplasat de urgență la locul evenimentului, unde au constatat că au rezultat șapte victime, care au fost transportate la spital, după acordarea măsurilor de prim ajutor.
O intervenție, care s-a soldat cu pierderea unei vieți s-a produs în județul Buzău, unde s-a intervenit în urma unui accident auto, între două autoturisme, pe raza municipiului Buzău. În urma evenimentului rutier au rezultat șapte victime. În pofida tuturor eforturilor depuse de pompieri o persoană și-a pierdut viața, din cauza impactului puternic, iar celelalte victime au fost transportate la spital.
De asemenea, o intervenție relevantă a fost gestionată, în cursul acestei nopți, de salvatorii argeșeni, care au intervenit în urma unui incendiu produs la o hală de prelucare a meterialului lemnos, pe raza localității Pietroșani. Pompierii s-au deplasat la locul evenimentului cu nouă mașini de stingere. Flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 800 metri pătrați la hală, propagându-se la două locuințe și trei anexe. După aproximativ șapte ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, iar în urma acestuia nu s-au înregistrat victime.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
16.09.2021