Misiunile pompierilor din minivacanța de Rusalii
În minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliior, pompierii au asigurat misiunile de protecţie a populației acționând pentru gestionarea unui număr de 5.669 de intervenții, la nivel național. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (4.539 cazuri SMURD).
În afara acestor situații, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 168 de incendii, precum și în alte 941 de intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată, inundații etc. Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate în 22 accidente rutiere.
O intervenție relevantă, gestionată în cursul zilei de vineri, a avut loc în județul Hunedoara, unde salvatorii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs între 2 autoturisme, pe DJ 706 A, pe raza localității Șoimuș. Ajunse la locul solicitării, echipajele de descarcerare au constatat că, în urma accidentului au rezultat 2 victime. În ciuda eforturilor depuse de către pompieri, o persoană și-a pierdut viața, iar cealaltă a fost transportată la spital, pentru investigații de specialitate.
De asemenea, o altă intervenție soldată cu victime a avut loc duminică, în județul Bacău, pe DN11, pe raza localității Bogdănești, unde un autoturism a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Echipajele de intervenție ajunse la locul accidentului rutier au constatat că în urma evenimentului au rezultat 4 victime. Din cauza leziunilor suferite, produse de impactul puternic, 2 persoane și-au pierdut viața, iar celelalte 2 au fost transportate la spital, după acordarea primului ajutor medical.
Concomitent cu misiunile de stingere a incendiilor și a celor de descarcerare, în contextul fenomenelor de vreme rea, salvatorii au intervenit în sprijinul autorităților și populației din zonele aflate sub incidența acestora.
Astfel, vremea nefavorabilă a produs efecte în peste 28 județe(AB, AG, BC, BV, BT, BR, BZ, CL, CT, GJ ,CV, DB, DJ GL, GR, IF, IL, IS, HD, HR, PH NT, SB, TR, TL, VN, SV, VS) și municipiul București unde colegii noștri au acționat pentru evacuarea apei din 86 case,16 anexe, 495 curți, 45 beciuri/subsoluri, precum și pentru degajarea a 32 copaci, care au afectat și 26 autovehicule.
De asemenea, circulația rutieră a fost temporar afectată pe 5 drumuri naționale (DN 11/BC, DN11/CV, DN7/DB, DN 2E/BC și DN 22/TL) .
Având in vedere fenomenele meteo prognozate, pompierii rămân la datorie pentruintervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Recomandări pentru populație
❗Pentru evacuarea normală a apelor pluviale, luați măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere.
❗În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, NU traversați râurile prin apă și NU vă apropiați de malurile acestora.
❗În situația manifestării vântului puternic, rămâneți în spații închise care să vă asigure protecția și evitați deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
22.06.2021