Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru pompierii din întreaga țară! Indiferent că sting incendii, participă la misiuni de descarcerare sau acționează pentru deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, salvatorii desfășoară zilnic sute de intervenții, pentru protecția comunităților.
În ultima zi, mare parte din efortul colegilor noștri a fost concentrat pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetățenilor, pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Astfel, la nivel național, 1.201 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (315 cazuri), urmată de județele Cluj (56 cazuri) și Mureș (47 cazuri).
În afara acestor solicitări, salvatorii au acționat pentru stingerea a 75 de incendii, precum și în alte 196misiuni destinate protecției comunităților.
În cursul nopții trecute, peste 50 de pompieri care au încadratmai multe mașini de stingere și prim ajutor din cadrul ISU București –Ilfov,au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un service auto, în sectorul 6 al Capitalei. La sosirea salvatorilor la locul evenimentului, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Misiunea a presupus efort susținut și atenție sporită din partea colegilor noștri. În mai puțin de 2 ore, aceștia au reușit stingerea incendiului, limitând posibilitatea propagării flăcărilor la construcțiile vecine. În urma acestui eveniment,a rezultat o victimă, care prezenta arsuri ușoare la nivelul membrelor superioare, însă starea acesteia nu a impus transportul la spital.
O altă situație deosebită aflată în atenția pompierilor și a autorităților este și cea dinjudețul Prahova, unde o alunecare de teren a pus în pericol 6locuințe din satul Livadea, comuna Vărbilău. Pompierii ajunși la fața loculuiau constat că alunecarea de teren s-a produs pe o suprafață de aproximativ 15 hectare, cu o crăpătură pe albia râului Vărbilău, cele mai apropiate locuințe aflându-se la o distanta de aproximativ 100 de metri. Pentru a preîntâmpina orice situație care să le pună viața în pericol, 12 persoane s-au adăpostit la rude.Totodată, colegii noștri monitorizează permanent situația, iar, la nevoie, vor fidispuse măsurile necesare protejării populației.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.