În cursul zilei de ieri, la nivel național, peste 1.100 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru echipajele SMURD din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov (290), urmată de județele Mureș (57), Cluj (52),și Timiș(43).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 42 incendii, 1 misiune de descarcerare, precum și în alte217intervenții în sprijinul comunităților.
O misiune relevantă, care a presupus alocarea de forțe suplimentare, a avut loc în cursul zilei de ieri, în localitatea Simeria, județul Hunedoara. Salvatorii au acționat cu 4 mașini de stingerepentru lichidarea unui incendiu produs într-un centru de colectare a fierului vechi, care se manifesta pe aproximativ 400mp, la caroserii auto dezafectate. Datorită intervenției prompte a colegilor noștri, în mai puțin de jumătate de oră, incendiul a fost localizat rapid, fără posibilitatea propagării flăcărilor la locuințele sau halele industriale aflate în vecinătate. Doarece norul de fum nu a fost direcționat de curenții de aer spre zonele locuite nu s-a impus avertizarea populației prin intermediul Ro-Alert. Din fericire, în urma acestui eveniment, nu s-au înregistrat victime.
O altă misiune solicitantă a fost gestionată pe parcursul nopții trecute, în județul Alba, unde mai multe echipaje de stingere și prim ajutor din cadrul Gărzii de Intervenție Sebeș, în cooperare cu SVSU Cugir, au intervenit în localitatea Vinerea, pentru lichidarea unui incediu izbucnit la o casă. La sosirea colegilor nosștrila locul solicitării s-a constatat faptul că incendiul se manifesta cu flăcări violente și degajări mari de fum. Pe parcursul operațiunilor de stingere, din nefericire, din interiorul imobilului a fost găsită o persoană decedată.
Totodată, în cursul zilei de ieri au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind incidența cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 și recomandări privind respectarea regulilor de distanțare și igienă, pentru județele AR, BT, CT, IF, MH și NT, precum și 2 mesaje privind prezența unui urs, în județele BNși CV.
Pompierii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin intermediul platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/ sau al aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.