Peste 5.000 de pompieri au fost la datorie, în ultimele 24 de ore, pentru asigurarea raspunsului optim la solicitările venite din partea cetățenilor.
Majoritatea intervențiilor derulate de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor, astfel încât 1.381 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină la 135 misiuni de stingere a incendiilor, 1.315 cazuri SMURD (1.312 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 3 misiuni de descarcerare), 47 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 186 intervenții în sprijinul comunităților.
În cursul zilei de ieri, o situație deosebită, care a presupus atenție sporită și efort susținut din partea colegilor noștri, a fost înregistrată în județul Ilfov, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală, pe raza localității Afumați. La fața locului s-au deplasat de urgență 50 de salvatori, care au încadrat 9 autospeciale de stingere, 1 mașină de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD. Ajunși la locul evenimentului, aceștia au constatat faptul că flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 800 mp. În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
În continuare, pompierii rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Evenimentele înregistrate la nivel național rămân sub atenta monitorizare a Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.
13.04.2021