Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Ultimele 24 de ore au fost pline pentru pompierii din întreaga țară, cele mai multe misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov (451), precum și în județele Satu Mare (137), Constanța (129) și Cluj (128).


Cea mai mare parte din activitatea desfășurată de salvatori este reflectată în intervențiile pentru acordarea primului ajutor, care reprezintă peste 80% din situațiile gestionate (1.348 de cazuri SMURD).


Totodată, echipajele ISU au fost solicitate să acționeze la 64 misiuni de stingere a incendiilor, 3 misiuni de descarcerare, precum și 238 misiuni pentru deblocare-salvare și protecție a comunităților.


Una dintre situațiile marcante ale zilei de ieri a avut loc în județul Caraș-Severin. Pompieri au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o sală de evenimente din municipiul Reșița. Colegii noștri au acționat de urgență pentru localizarea și stingerea incendiului, astfel încât, în scurt timp, flăcările au fost stinse, fără a fi înregistrate victime, ci doar pagube materiale considerabile.


Un alt incendiu care a presupus alocarea mai multor echipaje de stingere a avut loc în localitatea Cerneți, județul Mehedinți, acolo unde arderea s-a manifestat în camera unei locuințe. Din nefericire, în urma acestui eveniment, o persoană a fost găsită decedată (femeie, 70 ani).


Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate in dificultate.


Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.


Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin intermediul platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/ sau al aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

06.04.2021