Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

1.568 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național.


Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 124 misiuni de stingere a incendiilor, 1.237 cazuri SMURD (1.233 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 4 misiuni de descarcerare), 32 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 175 intervenții în sprijinul comunităților.


O intervenție complexă a pompierilor este reprezentată de misiunea de stingere a unui incendiu produs la clădirea unei baze sportive din Sudul Bucureștiului. Peste 30 de salvatori, care au încadrat 4 mașini de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 1 autoscară și 3 ambulanțe SMURD, s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Colegii noștri au reușit în scurt timp lichidarea incendiului, însă, pe timpul operațiunilor de intervenție, din interiorul imobilului, a fost extrasă o victimă, decedată. Totodată, pentru a preîntâmpina orice situație care să le pună viața în pericol, aproximativ 50 persoane au fost evacuate, iar una dintre acestea, care a fost expusă la fum, a fost asistată medical la locul intervenției, fără a necesita transportul la spital.


În afara acestor situații, în cursul zilei de ieri pompierii au acționat și pentru stingerea a 75 de incendii de vegetație uscată și fond forestier, care au afectat aproximativ 221 ha. Salvatorii au reușit localizarea și stingerea acestora în scurt timp, împiedicând astfel propagarea flăcărilor către vecinătăți.


Arderea vegetaţiei uscate, fără a asigura supravegherea, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în condiţii de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, reprezintă principalele elemente care conduc la propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora.


Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:

• utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;

• prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;

• arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;

• utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.


Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

31.03.2021