Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

În ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii militari au gestionat 1.406 intervenții în diferite situații de urgență. Dintre acestea, majoritatea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 1.156 persoane aflate în dificultate.


În perioada de referință, salvatorii au acționat pentru stingerea a 32 de incendii, precum și în alte 218 de intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată etc. Totodată, în cazul a 6 accidente rutiere, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate.


O intervenție care a presupus alocarea unui număr mare de resurse a fost gestionată de salvatorii buzoieni, care au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe șoseaua de centură a Municipiului Buzău, între un autotren și o autoutilitară. Ajunse la locul solicitării, forțele operative au constatat că, în urma accidentului, autoutilitara a luat foc. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, o victimă și-a pierdut viața, iar cealaltă a fost transportată la spital.


De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, pompierii din județul Ialomița au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu produs la o casă din comuna Cosâmbești, sat Gimbășani. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă, atât în interiorul locuinței, cât și la nivelul acoperișului, iar colegii noștri au acționat mai bine de 3 ore pentru stingere. În urma acestui eveniment, nu au fost înregistrate victime.


Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de precipitații semnificative, în ultimele 24 de ore. În urma manifestării fenomenelor meteorologice nu au fost înregistrate situații deosebite care să impună intervenția colegilor noștri.


Ținând cont de faptul că aceste avertizări sunt valabile și în perioada următoare, evoluția dinamicii din teren va fi atent monitorizată, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților din zonele afectate.


Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

17.03.2021