Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Peste 5.000 de pompieri au fost la datorie, în ultimele 24 de ore, pentru asigurarea răspunsului optim la solicitările venite din partea cetățenilor.


Majoritatea intervențiilor derulate de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor, astfel încât 1.175 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.


Totodată, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină la 93 misiuni de stingere a incendiilor, 1.191 cazuri SMURD (1.184 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 7 misiuni de descarcerare), 32 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 142 intervenții în sprijinul comunităților.


Intervenția zilei de ieri este reprezentată de misiunea de căutare-salvare a unor persoane, ca urmare a unei explozii la o locuință, în municipiul Timișoara. Echipajele operative ajunse la locul solicitării au constatat că în urma deflagrației, un imobil, situat într-o curte comună cu mai multe locuințe, s-a prăbușit și o persoană a fost surprinsă în interior. Pe timpul operațiunilor de căutare-salvare, victima, care a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 20% din suprafața corpului la nivelul membrelor, feței și al toracelui, a fost evacuată și transportată la spital, conștientă. Totodată, au mai fost evacuate alte 9 persoane din imobilele învecinate.


Și pompierii arădeni au intervenit, în cursul serii trecute, la un accident rutier produs pe A1, km 526, pe raza localității Orțișoara, în care au fost implicate două autoturisme cu 8 pasageri. În urma impactului puternic, unul dintre autoturisme, în care se aflau șapte persoane, a luat foc. Cinci persoane au reușit să se auto-evacueze, iar două au rămas în interior, fiind declarate decedate. Celelalte victime au fost asistate medical și, ulterior, transportate la spital, pentru investigații suplimentare


Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.


Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

26.02.2021