Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru pompierii din întreaga țară! Indiferent că sting incendii, participă la misiuni de descarcerare sau acționează pentru deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, salvatorii desfășoară zilnic sute de intervenții, pentru protecția comunităților.


Din cele peste 1.300 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore, mare parte din efortul colegilor noștri a fost concentrat pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetățenilor, pentru acordarea asistenței medicale de urgență.


Astfel, la nivel național, 1.073 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (257 cazuri), urmată de județele Timiș (55 cazuri) și Cluj (49 cazuri).


În afara acestor solicitări, salvatorii au acționat pentru stingerea a 50 de incendii, precum și în alte 185 misiuni destinate protecției comunităților.


❗În cursul zilei de ieri, mai multe echipaje de descarcerare și prim ajutor din cadrul ISU Iași au fost solicitate să intervină la un accident rutier, produs în municipiului Iași, în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului puternic, 2 persoane și-au pierdut viața, iar o alta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesar transportul acesteia la spital.


❗Un alt eveniment rutier, soldat cu pierderi de vieți omenești, s-a petrecut ieri seară, în județul BrașovPompierii militari au acționat pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs pe DN 74, pe raza localității Râșnov, unde un autoturism a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, 2 persoane au fost declarate decedate.


Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, valabilă până astăzi, ora 12.00 ce vizează ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului.


Astfel, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în nord-vest și în zona de munte, vor fi cantități de apă de 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp. Pe crestele montane înalte va mai ninge, dar la altitudini mai mici de 1800 m, ploile vor determina topirea parțială a stratului de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări la munte, unde vor fi rafale de 70...90 km/h, iar local și temporar și în celelalte regiuni, cu viteze în general de 40...60 km/h. Pe crestele montane și, trecător, în nordul Moldovei zăpada va fi spulberată.


Ca urmare a informării primite, subunitățile operative sunt pregătite să intervină prompt pentru posibilele solicitări din partea cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.


Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro/ sau intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

09.02.2021