Ultimele 24 de ore au fost pline pentru pompierii din întreaga țară, cele mai multe solicitări fiind primite în zona București-Ilfov, urmată de județele Constanța, Timiș și Mureș.
Cea mai mare parte din activitatea desfășurată de salvatori este reflectată în intervențiile pentru acordarea de prim ajutor, care reprezintă peste 80% din situațiile gestionate (1.017 de cazuri SMURD din totalul de 1. 219 de situații de urgență gestionate).
Totodată, echipajele ISU au fost solicitate să acționeze la 46 misiuni de stingere a incendiilor, precum și 156 misiuni pentru deblocare-salvare și protecție a comunităților.
Una dintre situațiile marcante ale zilei de ieri a avut loc în municipiul București. Echipaje de descarcerare și de prim ajutor au intervenit, în cursul nopții trecute, pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe A2, km.20-21, sensul spre Constanța, unde un autoturism s-a răsturnat. În urma accidentului au rezultat 4 persoane rănite, dintre care una și-a pierdut viața pe loc, în urma impactului puternic. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, pentru celelalte 3 victime nu s-a impus transportul la spital.
Tot în cursul nopții trecute, echipaje de stingere din cadrul ISU Alba au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la o hala de depozitare, în municipiul Alba Iulia. Ajunși la locul solicitării, salvatorii au constatat că flăcările se manifestau la întreg depozitul, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, în interiorul căruia se afla un service auto, unde erau depozitate aparate electrocasnice și anvelope. Datorită intervnției prompte a colegilor noștri, incendiul a fost stins în mai puțin de 1 oră, fără a fi înregistrate victime.
Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate in dificultate, iar evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
03.02.2021